- Home
- Justiţie
- BUCUREŞTI, (08.12.2023, 16:03)
- Cosmin Pirv
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ioana Mihăilă, pusă sub urmărire penală de DNA în dosarul vaccinurilor
Ioana Mihăilă, fost ministru al Sănătăţii, a fost pusă sub urmărire de procurorii DNA în dosarul vaccinurilor.
272 afișări
Ioana Mihăilă, pusă sub urmărire penală de DNA în dosarul vaccinurilor
„Ca urmare a îndeplinirii condiţiilor legale şi constituţionale, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combaterea corupţiei au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecta Mihăilă Ioana, la data faptei având funcţia de ministru al Sănătăţii, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave”, a transmis vineri DNA.
Procurorii arată că, în 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării şi distribuţiei vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziţia unor opţiuni viabile de vaccinuri şi care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziţie anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Antony Blinken face show într-un bar din Kiev, după întâlnirea cu Zelenski. Secretarul de stat al SUA cântă la chitară „Rocking to the Free World”
-
Rodeanu, despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Preşedintele şi premierul se cam calcă pe picioare
-
Refugiul pe care îl au jucătorii la păcănele, după aplicarea legii Simonis
-
Simona Halep nu va participa la Roland Garros. Organizatorii au decis să nu îi ofere un wild-card
Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcţie de numărul populaţiei, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populaţie revenea statelor membre.
DNA susţine că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de „opt-out", astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuţie pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.
„În contextul menţionat mai sus, suspecta Mihăilă Ioana, în calitate de ministru al Sănătăţii, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziţiei, ar fi iniţiat un memorandum aprobat la data de 13 mai 2021 de către suspectul Cîţu Florin Vasile, în calitate de prim - ministru al Guvernului României, care ar fi avut ca urmare tranzacţionarea şi ordonanţarea la plată a achiziţiei, în plus, a unei cantităţii de 34.099.623 doze de vaccin Pfizer. Aceste demersuri s-ar fi desfăşurat în condiţiile în care suspecta ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane şi că dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane”, spun procurorii.
Suspectei i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile.
Tot vineri, fostul ministrul al Sănătăţii Vlad Voiculescu a fost pus sub urmărire penală pentru abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave (două fapte) şi pentru complicitate la abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave.
De asemenea, joi, procurorii DNA au decis urmărirea penală faţă de fostul premier Florin Cîţu, care este acuzat de două infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă europeni
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Marcel Ciolacu, despre trimiterea sistemelor PATRIOT în Ucraina: „Decizia se va lua în CSAT. Iohannis nu l-a convocat încă”
Urmează o nouă furtună financiară: Legendarul Warren Buffett deja şi-a pus deoparte aproape 200 de mld. de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
PROSPORT.RO
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
CANCAN.RO
Cel mai iscusit ospătar! Câte farfurii a reușit să ducă acest chelner, dintr-un singur drum
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe