Premieră în justiţie: Prima condamnare în România pentru negarea Holocaustului

  • Prima condamnare în România pentru negarea Holocaustului.
  • Vasile Zărnescu, fost locotenent colonel în Serviciul Român de Informaţii, a fost condamnat astăzi de Judecătoria Sectorului 3 la un an şi o lună de închisoare, cu amânarea pedepsei, pentru negarea Holocaustului.
3675 afișări
Imaginea articolului Premieră în justiţie: Prima condamnare în România pentru negarea Holocaustului

Premieră în justiţie: Prima condamnare în România pentru negarea Holocaustului

El a publicat în 2016 cartea ”Holocaustul – Gogoriţa diabolică – Extorcarea de 'bani de holocaust”. Evenimentul de lansare programat iniţial la o librărie din Bucureşti în 8 aprilie 2016 a fost anulat.

Vasile Zărnescu a publicat şi două articole în online ambele negând Holocaustul.

Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.

Negarea Holocaustului – inclusiv a celui din România - este incriminată prin Ordonanţa de Urgenţă 31/2002, ratificată de parlamentul României prin Legea 107/2006 şi modificată prin Legea 217/2015.

Articolul 6 al OUG 31/2002 prevede: „(1) Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici