- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (07.01.2014, 18:09)
- Florin Badescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
David Lynch a început să filmeze scene noi pentru serialul "Twin Peaks"
Cineastul David Lynch a început să filmeze o serie de scene noi pentru serialul "Twin Peaks" şi a spus că acest serial cult din anii 1990 trebuie să aibă parte de finalul pe care îl merită, după o pauză de aproape 25 de ani.
219 afișări
Cineastul David Lynch (Imagine: HEPTA)
Evenimentele prezentate în "Twin Peaks", cu o acţiune plasată în 1989, dar care a fost brusc anulat în 1991, au lăsat să se înţeleagă o eventuală continuare a serialului, atunci când spiritul personajului Laura Palmer îi şopteşte la ureche agentului FBI Dale Cooper că urmează să îl revadă peste 25 de ani, informează dailymail.co.uk.
David Lynch a început să filmeze scene noi pentru acest serial. Filmările au debutat, marţi, 7 ianuarie, la Los Angeles.
Cineastul a plasat şi un anunţ de casting pentru rolul unei chelneriţe: "Căutăm o fată caucaziană, brunetă sau roşcată, care să joace rolul unei chelneriţe, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 27 ani. Trebuie să locuiască în Los Angeles, să aibă o siluetă extraordinară şi o faţă din filmele de epocă".
Odată cu apropiata lansare pe Blu-Ray a unei ediţii aniversare a serialului "Twin Peaks", presa internaţională crede că noile scene vor fi incluse în acest set special.
Atunci când a fost lansat în 1990, serialul "Twin Peaks" a avut parte de cronici extrem de elogioase din partea criticilor şi a primit 14 nominalizări la premiile Emmy.
Episodul-pilot, ce a avut o durată de două ore, a fost producţia TV cu cel mai mare scor de rating (22 de puncte de rating) din sezonul 1989-1990 şi a fost vizualizat de 33% din totalul telespectatorilor americani. După ce a început să fie difuzat săptămânal, serialul "Twin Peaks" a obţinut cele mai mari cote de audienţă pentru postul ABC vreme de patru ani.
Totuşi, după difuzarea unui punct culminant al intrigii serialului, la jumătatea celui de-al doilea sezon (prezentarea felului în care Laura Palmer a fost asasinată), audienţa serialului a început să scadă.
La o săptămână după difuzarea celui de-al 15-lea episod din al doilea sezon, "Twin Peaks" a coborât pe locul al 85-lea în topul audienţelor programelor TV, iar postul ABC a decis să suspende producţia pentru al treilea sezon.
David Lynch a declarat ulterior că regretă faptul că a cedat în faţa presiunilor exercitate de directorii de la ABC care i-au cerut să pună capăt acestui serial după al 22-lea episod din cel de-al doilea sezon.
Încheierea serialului i-a nemulţumit pe numeroşii fani ai acestuia, pentru că evenimentele prezentate în ultimul episod au lăsat personajele într-o situaţie complicată.
După încheierea difuzării serialului, acesta a generat un lungmetraj de cinema, "Twin Peaks: Fire Walk With Me" (1992), care s-a concentrat doar asupra ultimelor şapte zile din viaţa personajului Laura Palmer şi a oferit prea puţine răspunsuri pentru enigmele prezentate în ultimul episod al serialului.
Născut în 1946, în statul american Montana, David Lynch a cunoscut succesul odată cu lansarea filmelor sale "Eraserhead" (1974) şi "Omul elefant" (1980). El a primit premiul Palme d'Or la Cannes, în 1990, pentru filmul "Sailor et Lula", şi a cunoscut succesul cu filme precum "Dune" (1984), "Catifeaua albastră/ Blue Velvet" (1986), "Twin Peaks" (1990), "Metamorfoze" (1997) şi "Mulholland Drive - Calea misterelor" (2001). În noiembrie 2011, David Lynch a lansat primul său album muzical, intitulat "Crazy Clown Town", în care artistul american apare atât în calitate de solist, cât şi de chitarist.
Citește pe alephnews.ro: Neuralink caută a doua persoană pe care să testeze cipul cerebral. Primul pacient implantat spune că cipul „i-a schimbat viața”
Citește pe www.zf.ro: Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Israelul a recuperat în Rafah trupurile a 3 ostatici răpiți de Hamas în atacul din 7 octombrie, inclusiv trupul lui Shani Louk. Imaginile cu tânăra inconștientă într-o mașină a Hamas au făcut înconjurul lumii
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Locul superb aflat la câteva minute de Braşov, dar care nu este o staţiune de pe Valea Prahovei. Preţurile sunt aproape cu jumătate mai mici decât la cazările din Sinaia sau Predeal
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona Halep! Ce zice „regele mezelurilor” de relație
PROSPORT.RO
Un bărbat deghizat în FEMEIE a reușit să fure 20.000 de lei de la indivizii pe care îi seducea: „M-a abordat o doamnă, m-a hipnotizat pe loc”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 18:35
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 814. Atac aerian în Harkov / Putin: Capturarea Harkovului ,,nu face parte din plan" / UE sancţionează patru ziare ruseşti / Rusia a confiscat 463 de milioane de euro de la Unicredit / 4.500 de prizonieri ucraineni sunt pe cale să se înroleze în schimbul eliberării condiţionate
-
ieri, 17:14
Jocurile Olimpice ar putea opri războiul din Ucraina. Putin a discutat subiectul cu Xi