Einstein ar fi vrut să trăiască acest moment. O stea care trage la propriu după ea spaţiu-timpul a fost surprinsă de astronomi

Teoria relativităţii generale, fundamentul teoriei gravitaţiei moderne, publicată de Albert Einstein în 1916, explică mişcarea stelelor, planetelor şi sateliţilor, precum şi curgerea timpului.

O predicţie mai puţin cunoscută este efectul Lense-Thirring, care constă în distorsionarea/răsucirea locală a spaţiu-timpului în jurul unui corp solid aflat în mişcare de rotaţie. Cu cât mişcarea este mai rapidă şi corpul este mai masiv, cu atât efectul este mai puternic.

În viaţa de zi cu zi, efectul de "tragere a cadrului" sau efectul Lense-Thirring nu poate fi detectat şi este fără consecinţe. Observarea efectului de tragere a cadrului provocat de mişcarea de rotaţie a Terrei în jurul propriei axe necesită folosirea unor sateliţi performanţi şi detectarea modificărilor unghiulare la giroscoape este echivalentă cu un grad la fiecare 100.000 de ani.

Însă, în Univers, pot fi detectate detaliat astfel de fenomene prezise de Einstein.

Într-un studiu publicat în revista Science, o echipă de astronomi de la Commonwealth Scientific and Industrial Research Organisation din Australia prezintă noua lor descoperire, făcută cu ajutorul unui radiotelescop, cel situat în Parkes.

În urmă cu 20 de ani, cercetătorii au descoperit o pereche de corpuri cereşti unică, formată dintr-o pitică albă - cu dimensiuni similare cu ale Terrei, dar de 300.000 mai grea - şi un pulsar (stea de la care se primesc unde radio), care se rotesc extrem de rapid unul în jurul celuilalt. Comparativ cu pitica albă, pulsarii nu sunt formaţi din atomi convenţionali, ci din neutroni şi sunt foarte denşi. Pulsarii se învârt de 150 de ori pe minut. Pitica albă este formată din rămăşiţe de la o stea moartă de câteva ori mai mare decât Soarele nostru. Şi piticile albe se pot învârti foarte repede, la fiecare 1 - 2 minute, spre deosebire de Terra, care se roteşte în jurul propriei axe la fiecare 24 de ore.

Efectul de tragere a cadrului provocat de o pitică albă este de 100 de milioane de ori mai puternic decât cel provocat de Terra, însă astronomii nu pot trimite sateliţi de observare în jurul acestui corp ceresc.

Din fericire pentru astronomi, aceştia au putut observa efectul Lense-Thirring prin intermediul pulsarului care orbitează pitica albă.

Perechea de corpuri cereşti studiată de astronomii australieni, numită oficial PSR J1141-6545, situată la o distanţă de câteva sute de cvadrilioane de kilometri distanţă de Terra, este considerată un laborator gravitaţional ideal.

Din 2001, cu ajutorul acesteia, astronomii au putut studia mai multe efecte gravitaţionale prezise de Einstein. Deşi Einstein considera că multe dintre predicţiile sale despre spaţiu şi timp nu pot fi observate, în ultimii ani, astronomii au făcut descoperiri remarcabile, inclusiv undele gravitaţionale şi imaginea unei găuri negre.