- Home
- Life-Inedit
-
PARIS, (03.01.2008, 12:57)
Formarea unei planete, observată pentru prima dată de astronomi
Formarea unei planete în interiorul discului de praf şi gaz care înconjoară o stea tânără a putut fi observată în premieră în jurul lui TW Hydrae, un astru în vârstă de doar 8 - 10 milioane de ani, potrivit unui studiu apărut joi în revista Nature.

Prima exoplanetă (exterioară sistemului solar) descoperită în 1995, care este de 5 ori mai mare şi de 10 ori mai caldă decât Jupiter (cea mai mare planetă a sistemului nostru solar)
O echipă de astronomi de la institutul Max-Planck din Heidelberg, Germania, a detectat o planetă de aproape 10 ori mai mare decât Jupiter (cea mai mare planetă a sistemului nostru solar), care înconjoară steaua sa în 3,56 zile, la o distanţă de 0,04 unităţi astronomice (UA), adică de 25 de ori mai mică decât cea dintre Pământ şi Soare. Astronomii au recurs la o metodă de calcul bazată pe lumina emisă de stea.
"Acest lucru demonstrează faptul că planetele se pot forma în zece milioane de ani, înainte ca discul să fie spulberat de vânturi solare şi radiaţii", fenomen care apare cam la 10 milioane de ani de la naşterea unei stele, spun astronomii germani.
Este o teorie comun admisă de cercetătorii din zilele noastre faptul că planetele se formează în discurile care înconjoară stelele tinere. Procesul formării planetelor nu este, însă, cunoscut pe deplin.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ciolacu, supărat pe Hurezeanu: Îl anunţ că face parte din Guvernul României. Va pleca acasă
-
Liderul PKK îndeamnă la dezarmare şi pace, într-un moment crucial pentru conflictul kurd din Turcia
-
Poziţia Elenei Lasconi în eventualitatea în care Năsui ar vota moţiunea împotriva guvernului Ciolacu: Eu nu sunt dictator
Până în prezent, nu a fost detectată nici o planetă în jurul unei stele cu o vârstă mai mică de 100 de milioane de ani. Sistemul solar are o vechime de 4,57 miliarde de ani.
"Dezvoltarea firelor de praf de ordinul unui micrometru (o miime dintr-un milimetru) în embrioni de planete în urma coliziunilor este, probabil, mecanismul care duce la formarea nucleelor planetare", potrivit cercetătorului Johny Setiawan.
Crescând, aceste nuclee devin suficient de masive pentru a reţine o parte din gazul în suspensie din jurul stelei, potrivit astronomilor, care adaugă că, totuşi, nu este exclus ca planetele uriaşe să se formeze direct datorită instabilităţilor gravitaţionale în discurile stelelor.
În prezent, se cunosc aproximativ 270 de planete, descoperirea primei exoplanete (exterioară sistemului solar) datând din 1995.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:00
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1100. Trump prelungeşte anumite sancţiuni împotriva Rusiei până în 2026 / Turcia ia în considerare trimiterea de forţe de menţinere a păcii în Ucraina / Kievul „poate să uite” de aderarea la NATO, afirmă Trump / Coreea de Nord trimite trupe suplimentare în Rusia, susţin serviciile de informaţii sud-coreene / Noi discuţii între Washington şi Moscova
-
ieri, 22:55
Starmer: Marea Britanie are un adevărat prieten în Biroul Oval