- Home
- Life-Inedit
- NEW DEHLI, (10.04.2019, 10:51)
- Ana Obretin
Liderul spiritual al tibetanilor, Dalai Lama, internat în spital din cauza unei infecţii respiratorii
Dalai Lama, liderul spiritual al tibetanilor, a fost internat într-un spital din New Dehli, India, după ce a acuzat dureri pectorale şi, în prezent, este în stare stabilă, a declarat secretarul personal al acestuia pentru Reuters.

Dalai Lama, internat în spital din cauza unei infecţii respiratorii
Dalai Lama a mers cu avionul la un spital din New Dehli, marţi dimineaţă, din cauza unei "tuse uşoare".
"Medicii spun că nu este nimic îngrijorător. Nu este atât de grav", a spus secretarul personal al acestuia, care a explicat că liderul spiritual tibetan a fost diagnosticat cu o infecţie respiratorie, pentru care va face tratament câteva zile.
Dalai Lama, care trăieşte în exil din 1959 - după eşecul unei revolte tibetane faţă de regimul chinez - şi a primit premiul Nobel pentru pace în 1989, este o personalitate apreciată în lumea întreagă.
Deşi discursurile liderului spiritual au rămas foarte populare, acesta şi-a redus din angajamentele oficiale şi nu s-a mai întâlnit cu un lider al lumii din 2016, în timp ce mai multe guverne au manifestat o precauţie în ceea ce priveşte invitaţiile către acesta, de teamă să nu strice relaţiile cu administraţia de la Beijing.
Tenzin Gyatso, al 14-lea Dalai Lama, s-a născut pe 6 iulie 1935, însă aniversarea lui oficială, bazată pe calendarul lunar tibetan, este celebrată pe 21 iunie. Este Dalai Lama din februarie 1940, iar, în 2011, s-a retras din acţiunile politice.
A călătorit în lumea întreagă ţinând discursuri despre subiecte diverse, de la bunăstarea tibetanilor, mediu, economie, drepturile femeilor, non-violenţă, dialog interconfesional la fizică, astronomie, budism etc. Publicaţia Time l-a numit "unul dintre copiii lui Mahatma Gandhi" şi moştenitorul spiritual al acestuia în ceea ce priveşte non-violenţa.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe