- Home
- Life-Inedit
- TEL AVIV, (01.06.2012, 12:21)
- Florin Badescu ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Madonna a lansat un apel pentru pace în Orientul Apropiat, în timpul concertului ei din Tel Aviv
Cântăreaţa americană Madonna a lansat un apel pentru pace în Orientul Apropiat, pe scenă, la Tel Aviv, oraşul în care şi-a început noul ei turneu mondial, "MDNA Tour", cu un concert ce a avut loc joi seară, pe stadionul de fotbal Ramat Gan.
138 afișări
Madonna a lansat un apel pentru pace în Orientul Apropiat, în timpul concertului ei din Tel Aviv
"Am ales să îmi încep turneul mondial în Israel având în minte un motiv foarte special şi important", a declarat Madonna, aplaudată de un public de peste 32.000 de spectatori.
"Aşa cum ştiţi, Orientul Apropiat este victimă a conflictelor armate de mii de ani. Ele trebuie să înceteze. Nu puteţi să fiţi fanii mei şi să nu vă doriţi să fie pace în lume. Trebuie să începeţi de astăzi, fiecare dintre voi, pentru că, dacă pacea va domni aici, în Orientul Apropiat, atunci pacea poate să învingă în lumea întreagă", a adăugat cântăreaţa.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: România are nevoie de o altă structură statală, care să-ți folosească banii mai eficient și să genereze creștere economică
-
Spionajul american avertizează: Războiul din Ucraina nu se va încheia prea curând
-
Parada Kremlinului. Rusia prezintă tancuri occidentale capturate în Ucraina
-
Speranţa de viaţă la naştere a crescut în Europa în 2023. Care este situaţia României
"Regina muzicii pop" a salutat, totodată, munca depusă de organizaţiile care încearcă să găsească o soluţie pentru a pune capăt îndelungatului conflict israeliano-palestinian.
"Există aici ONG-uri importante care reprezintă atât Palestina, cât şi Israelul", a explicat artista.
"E uşor să spui: «vreau să fie pace în lume», dar este cu totul altceva să pui în practică acest lucru. Dacă noi toţi vom putea să depăşim problemele legate de ego-urile noastre, titlurile noastre, numele ţărilor noastre şi religiile noastre şi să tratăm fiecare persoană cu demnitate şi respect, atunci vom fi pe drumul cel bun în obţinerea păcii. Niciun conflict nu va putea vreodată să fie rezolvat prin provocarea de suferinţe unei alte fiinţe umane", a spus în încheiere cântăreaţa americană.
Cu o zi înainte de concertul de la Tel Aviv, cântăreaţa s-a întâlnit cu membrii asociaţiei Palestinian-Israel Peace NGO Forum, care grupează mai multe ONG-uri pacifiste, căreia artista i-a distribuit 600 de bilete.
"Ne-am întâlnit cu ea timp de câteva minute şi am întrebat-o dacă ar putea să spună pe scenă câteva cuvinte despre pace", a declarat Yariv Oppenheimer, secretarul general al organizaţiei Peace Now, precizând că aceea a fost prima întâlnire a membrilor acestei asociaţii anticolonizare cu cântăreaţa, care a evitat până acum să se pronunţe în public în privinţa conflictului israeliano-palestinian.
"Ne-a răspuns astfel: «voi spune mai multe despre acest subiect, nu doar câteva cuvinte»", a adăugat Oppenheimer.
În turneul ei mondial - cel de-al nouălea din carieră -, artista în vârstă de 53 de ani va susţine 80 de concerte în peste 30 de ţări din Orientul Apropiat, Europa şi pe continentul american. Acest turneu se va încheia în prima parte a anului 2013 în Australia, unde Madonna nu a mai cântat în ultimii 20 de ani.
Turneul, primul după "Sticky and Sweet" din 2008/2009, promovează cel mai recent album de studio al cântăreţei, "MDNA", al 12-lea din carieră, ce a fost lansat în luna martie.
Madonna vizitează cu regularitate Israelul şi este o fidelă practicantă a controversatului cult Kabbalah.
Descrisă de numeroase ori drept "una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor", numită şi "Queen of Pop (Regina Pop-ului)", Madonna este şi cel mai bine vândută cântăreaţă a secolului XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 300 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie 2008, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.
Pe 26 august 2009, Madonna a concertat la Bucureşti, în cadrul turneului "Sticky and Sweet".
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: România este țara din Europa în care sectorul privat, antreprenorial, are impactul cel mai mic asupra deciziilor guvernamentale. Este un abuz!
Citește pe www.zf.ro: Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte: Se întâmplă mult mai rapid decât credem şi poate duce la o moarte mult mai brutală decât ne putem imagina
Citește pe www.zf.ro: Elon Musk nu poate să piardă: A câştigat 40 de miliarde de dolari într-o singură săptămână, după ce a dat afară 14.000 de oameni
Citește și: Ai da peste 6.000 de euro pentru o poză NUD cu Madonna? O fotografie a vedetei va fi scoasă la licitaţie la New York - FOTO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cum ne ferim de știrile false? Manipularea online a fost teoretizată de Moscova în conceptul „războiului hibrid”
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte: Se întâmplă mult mai rapid decât credem şi poate duce la o moarte mult mai brutală decât ne putem imagina
ANAF scoate tunurile grele: Încep controalele masive la persoanele fizice. Cine sunt cei vizaţi de aceste controale
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a scos la suprafață ancheta autorităților
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe