- Home
- Life-Inedit
- LONDRA, (12.11.2010, 12:15)
- Florin Badescu , Florin Badescu ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Mii de fani la premiera mondială a penultimului film din seria "Harry Potter" - VIDEO
Ploaia insistentă şi vântul foarte rece nu au reuşit să înmoaie entuziasmul miilor de fani prezenţi la Londra, joi seară, pentru a asista la premiera mondială a primei părţi "Harry Potter şi Talismanele Morţii", capitolul final din seria "Harry Potter".
41 afișări
Mii de fani la premiera mondială a penultimului film din seria "Harry Potter" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"După zece ani, reuşim încă să însufleţim fanii", a declarat Daniel Radcliffe, interpretul vrăjitorului Harry Potter, provocând isterie în rândul miilor de fani prezenţi în Leicester Square, o piaţă din centrul Londrei, locul tradiţional unde au loc premierele cinematografice din capitala Marii Britanii.
Înainte de lansarea oficială pe marile ecrane, programată pentru 19 noiembrie, starurile acestei francize au păşit pe covorul roşu cu ocazia acestei premiere mondiale a filmului "Harry Potter şi Talismanele Morţii: Partea I", oprindu-se din când în când pentru a semna autografe şi pentru a acorda interviuri.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FOTO. 7 noi locații în care s-a filmat serialul de succes „Bridgerton”. Fanii le pot vizita
-
O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe
-
Filipine îşi va apăra viguros teritoriul, spune preşedintele
-
Australienii blocaţi în Noua Caledonie rămân fără mâncare pe fondul tulburărilor civile
"Graţie vouă, copilăria noastră a fost magică", se putea citi pe una dintre pancartele afişate în public. "Am citit toate cărţile, de multe ori, şi am văzut toate filmele", a declarat Sheba Saghir, în vârstă de 23 de ani, prezentă în Leicester Square încă de la primele ore ale dimineţii de joi, tremurând de frig pe sub pelerina de ploaie pe care o purta.
Filmul "Harry Potter şi Talismanele Morţii: Partea I" este penultimul capitol al uneia dintre cele mai populare francize din istoria cinematografiei: cele şapte romane pe baza cărora au fost produse filmele din această serie s-au vândut în peste 400 de milioane de exemplare, iar primele şase filme din serie au obţinut încasări de peste 4 miliarde de dolari pe plan mondial.
Scriitoarea britanică J. K. Rowling a fost refuzată de numeroşi editori înainte de a-şi publica primul roman din serie - "Harry Potter şi Piatra Filozofală", în 1997. Cel de-al şaptelea roman din serie a fost împărţit în două lungmetraje: primul a avut premiera mondială joi seară, iar cel de-al doilea va fi lansat în iulie 2011.
Filmările pentru "Harry Potter şi Talismanele Morţii: Partea II" s-au încheiat deja, iar pentru trioul Harry-Hermione-Ron se încheie un capitol care a durat peste zece ani.
"Aceşti zece ani au fost extraordinari. Îmi va fi dor de toate aceste lucruri", a declarat între două autografe actorul Rupert Grint, în vârstă de 22 de ani, interpretul lui Ron.
Emma Watson, care a renunţat la coafura anostă a tinerei Hermione Granger, afişând un look modern - actriţa s-a tuns foarte scurt şi are meşe blonde -, a declarat că "o nouă fază" va începe în viaţa ei. "Am crescut pe platourile de filmare. Mi se pare ciudat ca toate aceste lucruri să se sfârşească", a declarat actriţa britanică, care a împlinit deja vârsta de 20 de ani.
Întrebată de reporteri dacă o va mai interpreta vreodată pe Hermione, Emma Watson a răspuns: "Nu ştiu, am impresia că tocmai mi-am luat la revedere de la Hermione, am trimis-o să se odihnească".
Autoarea J. K. Rowling nu a respins însă această posibilitate: "Eu nu spun niciodată «niciodată», spun asta de peste 12 ani... poate că peste 10 ani vor dori să scriu un alt volum din seria «Harry Potter»".
O a doua proiecţie a filmului va avea loc la New York, luni, 15 noiembrie.
Spre deosebire de celelalte filme din serie, "Harry Potter şi Talismanele Morţii: Partea I" nu începe cu revenirea trioului Harry-Hermione-Ron la şcoala de magie Hogwarts. Cei trei tineri pleacă în căutarea "horcruxurilor", acele talismane în care Lordul Cap-de-Mort (Lord Voldemort) îşi păstrează părţi din sufletul său, cu scopul de a rămâne nemuritor.
Căutarea, lungă şi dificilă, îi pune la grea încercare pe cei trei tineri ucenici vrăjitori, ameninţându-le prietenia, conferind poveştii accente introspective, nemaiîntâlnite în precedentele filme din serie.
Citește pe alephnews.ro: Telescopul James Webb detectează cea mai timpurie fuziune a găurilor negre masive, la 740 de milioane de ani după Big Bang
Citește pe www.zf.ro: Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Locul superb aflat la câteva minute de Braşov, dar care nu este o staţiune de pe Valea Prahovei. Preţurile sunt aproape cu jumătate mai mici decât la cazările din Sinaia sau Predeal
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona Halep! Ce zice „regele mezelurilor” de relație
PROSPORT.RO
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este de o frumusețe aparte
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza | Vremea se schimbă radical din 22 mai, în București
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe