- Home
- Life-Inedit
-
LOS ANGELES, (08.10.2008, 10:19)
Nick Nolte, accidentat uşor într-un incendiu produs la reşedinţa sa din Malibu (Video)
Un incendiu a cuprins, marţi, casa din Malibu a actorului american Nick Nolte, dar starul a scăpat cu răni minore după ce a încercat să stingă flăcările cu un furtun de grădină.

Nick Nolte, accidentat uşor într-un incendiu produs la reşedinţa sa din Malibu (Imagine: Mediafax Foto)
Starul din filmul "Furtuna tropicală" a suferit o intoxicaţie cu fum şi câteva răni minore din cauza flăcărilor.
Incendiul a fost cauzat de o problemă electrică, a declarat Sam Padilla, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Pompieri din Los Angeles.
Incendiul a produs pagube în valoare de trei milioane de dolari, prin avarierea structurii şi a bunurilor din interiorul casei, dar aceasta nu a fost distrusă, a mai adăugat un reprezentant al pompierilor.
"Nick Nolte încerca să stingă el însuşi incendiul cu ajutorul unui furtun de grădină, iar noi am sosit la timp ca să-l ajutăm", a mai spus acesta.
Purtătorul de cuvânt al lui Nick Nolte a declarat că starul le este recunoscător pompierilor şi poliţiştilor pentru "răspunsul lor imediat şi pentru ajutorul oferit".
Nick Nolte, în vârstă de 67 de ani, a fost de două ori nominalizat la premiile Oscar pentru rolurile din "Prinţul mareelor" şi din "Trauma". A jucat în comedia lui Ben Stiller, "Furtuna tropicală", şi va apărea în thrillerul "Nine Miles Down", regizat de britanicul Anthony Waller.
Furtuna Tropicală


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe