O copie rară a albumului „Yesterday and Today”, scoasă la licitaţie. Pe copertă apar membrii The Beatles, într-o ipostază controversată | FOTO

Un exemplar considerat foarte rar al albumului "Yesterday and Today" al trupei The Beatles, care a fost deţinut în trecut de John Lennon, va fi scos la licitaţie împreună cu alte obiecte din istoria trupei, pe 9 mai, relatează news.sky.com.

947 afișări
Imaginea articolului O copie rară a albumului „Yesterday and Today”, scoasă la licitaţie. Pe copertă apar membrii The Beatles, într-o ipostază controversată | FOTO

O copie rară a albumului "Yesterday and Today", al The Beatles, scoasă la licitaţie

Coperta albumului îi înfăţişează pe cei patru membri ai trupei zâmbind, îmbrăcaţi în halate albe, purtând pe umeri bucăţi de carne crudă şi păpuşi decapitate. Imaginea, un protest faţă de Războiului din Vietnam, a fost înlocuită în alte ediţii cu o versiune mult mai potrivită pentru publicul general.

Discul a fost deţinut iniţial de John Lennon, care l-a păstrat în apartamentul său din New York. Artistul l-a dăruit, în decembrie 1971, unui fan, Dave Morrell, însoţit de un autograf şi de un desen pe spatele copertei, care înfăţişează un om ţinând o lopată în timp ce câinele lui stă în faţa unui apus de soare. Morrell a reuşit apoi să facă rost de autografele lui Paul McCartney şi Ringo Starr, iar discul este considerat a fi singurul exemplar original care are semnăturile a trei membri ai legendarei trupe.

Discul a fost estimat la suma de 158.000 de euro.

Alte obiecte care vor mai fi scoase la licitaţie sunt o curea de chitară cu autograful lui John Lennon şi o minge de baseball semnată de toţi membrii formaţiei.

Primul lot vine de la o chitară modelul 1956 Les Paul Junior care i-a aparţinut lui John Lennon şi a fost folosită în timpul unor sesiuni de înregistrări la Butterfly Studios în New York.

Mingea a fost semnată în timpul ultimului concert al trupei în Statele Unite ale Americii, din august 1966.

Cureaua a fost estimată la 17.500 - 26.700 de euro, iar mingea, la 69.500 - 87.000 de euro.

Licitaţia va avea loc online şi în direct la muzeul The Beatles Story din Liverpool, Marea Britanie, pe 9 mai.

Paul McCartney, John Lennon, Ringo Starr şi George Harrison au format The Beatles, în anii 1960, unul dintre cele mai faimoase şi de succes grupuri din istoria muzicii rock, având la activ peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici