- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (05.09.2012, 15:14)
- Laura Mitran ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Premieră în România: Fondatorul Dire Straits, în concert la Bucureşti
Mark Knopfler, fondatorul, compozitorul, chitaristul şi solistul trupei Dire Straits, se va afla, în primăvara anului viitor, pentru prima data în România, pentru a susţine un concert, pe 25 aprilie, la Sala Palatului din Capitală, informează organizatorii, Emagic.
1039 afișări
Premieră în România: Fondatorul Dire Straits, în concert la Bucureşti (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Unul dintre cei mai respectaţi chitarişti ai muzicii rock, Mark Knopfler este şi în prezent un veritabil etalon pentru fanii genului. Răsplătit cu un premiu Edison (Olanda) şi unul Steiger (Germania) pentru realizările remarcabile în muzică, Mark deţine trei titluri onorifice de doctorand în muzică de la prestigioase universităţi din Marea Britanie, fiind recunoscut pentru talentul şi tehnica cu care îşi mânuieşte chitară.
Tânăr jurnalist, Mark şi-a dat seama că are mai multe de spus în muzică, alegând să meargă pe acest drum încă de la începutul anilor '70, odată cu primele sale încercări de a pune bazele unei trupe.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Zelenski: „Rusia ar putea intensifica atacurile în Ucraina”
-
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
-
Antreprenorii români răscumpără businessurile vândute anterior unor fonduri de investiţii
-
Analiză: Ungaria îşi accelerează industria maşinilor electrice, dar au apărut blocaje îngrijorătoare
În aprilie 1977, a apărut Dire Straits, din componenţa căreia la acea vreme făceau parte Mark (voce şi chitară), fratele sau, David Knopfler (chitară ritm şi backing vocals), John Illslay (chitară bas şi backing vocals) şi Pick Withers (tobe şi percuţie).
Stilul muzical al trupei era născut dintr-un amestec de influenţe jazz, folk, blues care s-au cristalizat de-a lungul timpului într-un roots-pub rock.
Trupa a lansat şase albume de studio, unul dintre cele mai cunoscute fiiind "Brothers in Arms", lansat în 1985, care s-a vândut în peste 30 milioane de exemplare.
De altfel, Dire Straits devenise la acea vreme una dintre cele mai cunoscute trupe din întreaga lume, cu un succes comercial impresionant, având peste 120 de milioane de albume vândute la activ. Printre cele mai cunoscute piese se numără "Sultans of Swing", "Romeo and Juliet", "Tunnel of Love", "Private Investigations", "Money for Nothing", "Walk of Life", "So Far Away", "Your Latest Trick" şi "Brothers în Arms", muzica trupei fiind răsplătită de-a lungul timpului cu nenumărate premii, printre care şi patru trofee Grammy, trei Brit Awards şi două MTV Video Music Awards.
După mai multe schimbări de componenţa, trupa s-a destrămat în 1995, Mark Knopfler continuându-şi parcursul muzical, de această dată cu o carieră solo de succes, fiind totodată "sufletul şi imaginea Dire Straits".
A lansat alte şapte albume şi a început să compună inclusiv pentru filme, numele său fiind prezent pe coloana sonoră a unor producţii cinematografice precum "Local Hero" (1983), "Cal" (1984) şi "The Princess Bride" (1987). A colaborat de-a lungul timpului cu nenumăraţi artişti, printre care Eric Clapton, Bob Dylan, Bryan Ferry, Phil Lynott, Chet Atkins, The Chieftains, Emmylou Harris, Jools Holland, Steely Dan, Sonny Landreth şi Van Morrison, fiind totodată producătorul unor albume semnate de Tina Turner, Bob Dylan şi Randy Newman, printre alţii.
Muzician desăvârşit, Mark Knopfler este considerat şi astăzi una dintre personalităţile cu adevărat remarcabile ale scenei muzicale internaţionale.
Biletele pentru concertul de la Sala Palatului vor fi puse în vânzare pe 13 septembrie, urmând a fi disponibile pe www.myticket.ro, precum şi în reţeaua magazinelor Diverta, Magazinul Muzica, Librăria Mihai Eminescu şi la Sala Palatului, la preţuri ce variază în funcţie de distanţa faţă de scenă: 130 de lei, 195 de lei, 285 de lei, 395 de lei şi 595 de lei. Între 7 şi 12 septembrie fanii vor avea la dispoziţie o scurtă perioadă de pre-sale chiar pe site-ul oficial al artistului: www.markknopfler.com.
Citește pe alephnews.ro: Cât câștigă magnații din spatele „celor 7 magnifici” – Apple, Tesla, Microsoft, Meta, Amazon, Alphabet și Nvidia? Zuckerberg are un salariu simbolic de 1 dolar
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Benny Gantz îi dă un ultimatum lui Netanyahu: „Cabinetul de război trebuie să formuleze un plan de război până pe 8 iunie – sau ne vom retrage din guvern”
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Locul superb aflat la câteva minute de Braşov, dar care nu este o staţiune de pe Valea Prahovei. Preţurile sunt aproape cu jumătate mai mici decât la cazările din Sinaia sau Predeal
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57 de ani a contribuit
PROSPORT.RO
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
CANCAN.RO
AMENDĂ în valoare de 1.725 lei pentru toți șoferii români care nu au acest act banal în mașinile lor
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:01
Moment istoric în Premier League. Jurgen Klopp va sta pentru ultima dată pe banca echipei Liverpool
-
astăzi, 11:39
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului