Robert Downey Jr. şi Jude Law revin în seria "Sherlock Holmes", partea a treia. Data lansării

Actorii Robert Downey Jr. şi Jude Law îşi vor relua rolurile lui Sherlock Holmes, respectiv dr. Watson în partea a treia a francizei lansate de regizorul Guy Ritchie, însă, deocamdată, nu se ştie cine va regiza următorul film, potrivit hollywoodreporter.com.

1518 afișări
Imaginea articolului Robert Downey Jr. şi Jude Law revin în seria "Sherlock Holmes", partea a treia. Data lansării

Robert Downey Jr. şi Jude Law revin în seria "Sherlock Holmes", partea a treia. Data lansării

Informaţia a fost făcută publică de Warner Bros. şi Village Roadshow Pictures, care au anunţat că filmul va fi lansat pe marile ecrane de Crăciun, în 2020.

Realizat după un scenariu de Chris Brancato, "Sherlock Holmes 3" va ajunge pe marile ecrane la nouă ani după precedentul lungmetraj, "Sherlock Holmes: Jocul Umbrelor", de Guy Ritchie, care a avut încasări de 545,4 milioane de dolari la nivel mondial.

Primul film, regizat tot de Guy Ritchie, a fost lansat tot de Crăciun, în 2009, şi a avut încasări de 524 de milioane de dolari la nivel global.

Robert Downey Jr. este considerat unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale şi a primit două nominalizări la Oscar, pentru rolul principal din "Chaplin", în 1992, şi pentru cel secundar din "Furtună tropicală" în 2009. Starul american a impresionat publicul şi criticii de cinema cu rolurile din "Air America", "Născuţi asasini", "The Outsider", "Săruturi şi focuri de armă/ Kiss Kiss Bang Bang", "Noapte bună şi noroc!/ Good Night, and Good Luck", "Incredibilul Hulk", trilogia "Iron Man", cele două pelicule din seria "Sherlock Holmes" şi filmul SF "Răzbunătorii/ The Avengers".

Actorul britanic Jude Law a fost nominalizat şi el la premiul Oscar, în 1999, pentru rolul din filmul lui Anthony Minghella "Talentatul domn Ripley". Pentru acelaşi rol a câştigat şi un premiu BAFTA, în 2000. În 2003, Law a fost din nou nominalizat la premiul Oscar, pentru rolul dintr-un alt film al regretatului regizor Anthony Minghella, "Cold Mountain". În 2009, Jude Law s-a bucurat de succes cu interpretarea lui Hamlet pe Broadway, fiind nominalizat şi la premiile Tony pentru acest rol.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici