- Home
- Life-Inedit
- SĂVÂRŞIN, (20.12.2019, 10:09)
- Ana Obretin
Unde va petrece Familia regală a României sărbătorile de iarnă
Principesa Margareta, Custodele Coroanei, soţul acesteia, principele Radu, şi principesa Sofia vor petrece Crăciunul şi Revelionul la Săvârşin, în Satul Regal, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de biroul de presă al Casei regale.

Sursa. Profimediaimages
Pe 22 decembrie, în intervalul orar 11.30 - 13.00 şi 15.00 - 17.00, Familia regală va primi colindători la Săvârşin, în Satul Regal, iar, în ziua următoare, de la ora 11.00, principesa Margareta va împărţi cadouri familiilor nevoiaşe din localitate.
În aceeaşi zi, de la ora 14.00, principesa Margareta va prezenta presei bradul din salonul mare şi masa de Crăciun din sufrageria mare, iar, de la ora 16.00, Familia regală va oferi cadouri angajaţilor de la castel şi de la Ocolul Silvic din Săvârşin.
Ca în fiecare an, în ziua de Ajun, de la ora 12.00, Dubaşii din Săvârşin vor fi aşteptaţi în piaţa cu fântână din incinta Satului Regal.
În dimineaţa zilei de 26 decembrie, Familia regală va participa la slujba din a doua zi de Crăciun, la biserica ortodoxă din comună.
Familia regală va petrece privat restul zilelor de Crăciun şi Revelionul, la Castelul Săvârşin.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:34
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1101.Premierul Irlandei este deschis să trimită forţe de menţinere a păcii în Ucraina / Starmer afirmă că Marea Britanie este pregătită „să pună cizme la sol şi avioane în aer” pentru a sprijini acordul de pace din Ucraina / Liderii UE vor discuta despre trimisul special pentru negocierile de pace din Ucraina
-
astăzi, 11:15
Restricţii pe Valea Oltului: DN7 se închide complet din 4 martie