- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (30.07.2018, 14:58)
- Ana Obretin
Will Smith va lansa o carte de dezvoltare personală inspirată de propria viaţă
Actorul american Will Smith va lansa o carte de dezvoltare personală inspirată de propria viaţă şi s-a asociat în acest proiect cu bloggerul Mark Manson, potrivit contactmusic.com.

Will Smith va lansa o carte de dezvoltare personală inspirată de propria viaţă
"Scriu o carte! Am experienţă acumulată în ani şi ani despre care vreau să vorbesc şi în sfârşit voi scrie o carte pentru voi", a transmis actorul în vârstă de 49 de ani pe contul său de pe reţeaua de socializare online Instagram.
Recent, Will Smith a declarat că, deşi a avut parte "de bani, sex cât a dorit, admiraţie", "nimic nu te face mai fericit decât să poţi să îi ajuţi pe ceilalţi".
Actorul şi cântăreţul Willard Christopher "Will" Smith, născut în 1968, a cunoscut succesul în lumea filmului odată cu serialul "Prinţul din Bel Air/ The Fresh Prince of Bel-Air" (1990). Pentru rolul pugilistului Muhammad Ali (Cassius Clay), din filmul "Ali" (2001), Will Smith a fost nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun actor principal. Will Smith a jucat, de asemenea, în "Băieţi răi/ Bad Boys I şi II" (1995 şi 2003), în franciza "Bărbaţi în negru/ Men in Black", în "Ziua independenţei/ Independence Day", "În căutarea fericirii/ The Pursuit of Happyness" (2006) - alături de fiul său, Jaden Smith -, pentru care a primit a doua nominalizare la premiul Oscar, "Legenda vie/ I Am Legend" (2007), "Hancock" (2008) şi "Şapte suflete/ Seven Pounds" (2008). În filmul "1.000 post Terra/ After Earth", de M. Night Shyamalan, Will Smith a jucat din nou alături de fiul său, Jaden Smith.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe