Prof. dr. Alexandru Rafila: Cred că 400.000 de români au trecut deja prin boală. Un procent mic, de doar 2%

  • Suedia este o ţară slab populată, unde măsurile de distanţare socială sunt ceva permanent, a spus prof. dr. Alexandru Rafila în cadrul emisiunii „Marius Tucă Show”
  • Alexandru Rafila a mai vorbit despre măsurile ce pot fi implementate de companii pentru a relua activitatea
  • El a mai declarat că pe 15 mai epidemia ar putea intra pe un tren descendent în România
  • Profesorul Alexandru Rafila este de părere că doar 2% dintre români au trecut deja prin boală
8436 afișări

Alexandru Rafila: Michael Ryan (OMS) a spus un lucru. Oamenii au încredere în autorităţi şi măsurile impuse de autorităţi reprezintă literă de lege. Suedia e o ţară slab populată. Măsurile de distanţare socială sunt permanente. E felul lor de a fi. Nu vezi nicăieri niciun fel de zonă aglomerată, nu interacţionează foarte mult. E vorba de un background cultural. Sunt plusuri şi minusuri la fiecare popor.

Marius Tucă: Nu suntem atât de necivilizaţi precum pare.

Alexandru Rafila: Nu există multe coeziune.

Despre conferinta de la Institutul Aspen

Alexandru Rafila: A fost o conferinţă organizată de Institutul Aspen din România. Circa 100 de companii au participat la această conferintă. Discuţia a fost legată de modul în care trebuie să ne reîntoarcem la activitatea economică. Trebuie regândită întreaga activitate. Există recomandarea ca spaţiile open space să fie compartimentate. Sfatul pe care îl oferă e să suplimenteze personalul pentru curăţenie şi să se reglementeze accesul în spaţiile comune, să fie personal care să se ocupe de chestiunea asta.

La asta ar trebui să lucrăm, ca să putem demara cât mai rapid un astfel de ghid. Trebuie să ai un standard minimal de la care să îţi poţi organiza activitatea. Se recomandă în continuare telemunca. Sănătatea mintală e extrem de importantă. Oamenii care sunt izolaţi mai mult tip se adaptează greu. Unul dintre subiecte este legat şi de sănătatea fizică şi psihică.

Marius Tucă: Domnul Cercel ce mai face?

Alexandru Rafila: Cred că este bine. Lucrează. Îşi vede de activitatea pe care are la conducerea spitalului. Să ştiţi că nu e uşor să conduci un astfel de spital.

Marius Tucă: Spunea că doctorii merg la pacienţi acasă. Se mai poate întâmpla lucrul ăsta?

Alexandru Rafila: Întotdeauna lumea a asociat tratamentul cu spitalul, or lucrul ăsta nu mai e de actualitate. Această asistenţă medicală orientată spre ambulatoriu e o politică pe care trebuie să o facem şi noi.

Despre relaxarea măsurilor impuse în timpul pandemiei

Alexandru Rafila: În Italia au luat măsuri foarte serioase şi rata transmiterii a scăzut sub 1%. A ajuns la 0,6%. În urma măsurilor de relaxare, se estimează o creştere de la 0.6 la 0.8 procente. E măsurabil. Ei iau aceste măsuri de relaxare mai repede decat noi.

Alexandru Rafila: Sper ca în această perioadă oamenii să fie precauţi, pentru că mai avem un hop de trei zile, acum, de 1 Mai. Sper ca pe 15 mai să fim pe trendul descendent, pentru că nu a început încă să scadă.

Marius Tucă: În lume a scăzut numărul victimelor.

Alexandru Rafila: Asta este datorită măsurilor luate de conducerea statelor. În Rusia, încă este o creştere. Nu ştim cum evoluează boala în ţările închise sau subdezvoltate.

Marius Tucă: Numărul real de cazuri care credeţi că este?

Alexandru Rafila: Toată lumea întreabă dacă ascundem acest număr. Nu ascundem nimic. Foarte multă lume este asimptomatică. La fel este şi la gripă. Franţa a făcut prima un studiu de seroprevalenţă şi procentul a fost mic, de doar 6%. Eu cred că în România suntem la 2%. 2% înseamnă 400.000 de cazuri care au trecut prin boală.

Marius Tucă: A propos de mortalitate: unde credeţi că se va stabiliza?

Alexandru Rafila: Studiile de prevalenţă servesc şi la a corecta rata mortalităţii, se fac raportări mai bune. Din păcate, oamenii raportează mortalitatea la cazurile clinice. 

Marius Tucă: Despre Remdesivir?

Alexandru Rafila:  Avem date îmbucurătoare despre rezultate. 

Marius Tucă: Remdesivirul poate fi dat de la o formă medie de afecţiune?

Alexandru Rafila: Da, la formele uşoare se poate folosi, eficacitatea ar fi foarte bună. Remdesivirul nu poate fi momentan produs în masă - se fac studii legat de un tratament de 5 zile, faţă de 10, ca să se poată da mai multor pacienţi.

Marius Tucă: A trecut vârful epidemiei?

Alexandru Rafila: Suntem pe platou. Nu trebuie să excludem o reapariţie, în anumite focare.

Marius Tucă: Politicienii mută vârful după propriul lor interes. Cum vedeţi redeschiderea României?

Alexandru Rafila: Eu am informaţii indirecte despre ce se întâmplă. Există o comparare a măsurilor şi posibilitatea de a le menţine sau relaxa... depinde de gradul de risc pe care îl implică apropierea între persoane şi numărul de persoane pe care îl implică acea activitate. De exemplu, la frizerie apropierea este mare, dar numărul de persoane este mic.

Cred că se vor deschide unele magazine, fără declaraţie, parcurile, dar va trebui să purtăm măşti. Cred că va începe şi zona economică. Cred că clădirile de birouri se vor deschide.

Marius Tucă: Cred că trebuie regândite birourile de tip spaţiu deschis.

Alexandru Rafila: Da, trebuie făcute ture, mai puţini oameni, separatoare. Cred că s-ar putea redeschide şi bisericile, cu măsuri de distanţare.


 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici