Birchall, despre abrogarea recursului compensatoriu: Şmecheriile Comisiei Iordache trebuie să dispară

Ana Birchall a afirmat, marţi, că prin abrogarea recursului compensatoriu în Parlament, „şmecheriile" introduse de Comisia condusă de Florin Iordache, care au făcut „atât de mult rău”, dispar „odată pentru totdeauna".

2700 afișări
Imaginea articolului Birchall, despre abrogarea recursului compensatoriu: Şmecheriile Comisiei Iordache trebuie să dispară

Birchall, despre abrogarea recursului compensator: Şmecheriile Comisiei Iordache trebuie să dispară

"Astăzi, colegii deputaţi din Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor au votat în favoarea abrogării recursului compensatoriu. Mâine, legea va merge la votul final şi sper să fie adoptată astfel încât şmecheriile introduse de Comisia Specială Iordache, şi care au făcut atât de mult rău, să dispară, cel puţin pentru viitor, odată pentru totdeauna!", a scris fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall, marţi, pe pagina sa de Facebook.

Ana Birchall a mai scris că votul din Parlament pentru abrogarea recursului compensator trebuie privită ca pe o readucere a justiţiei "pe făgaşul normal".

"Românii au dreptul şi trebuie să se simtă din nou protejaţi, iar această decizie, pe care am susţinut-o din primele discuţii pe care le-am avut pe această temă, este un pas important pentru recâştigarea încrederii fiecărui roman în justiţia din România! Îi rog pe colegii din Parlamentul României să privească acest vot ca pe o readucere a justiţiei din România pe făgaşul normal şi să demonstreze că nu au participat la acele lovituri mişeleşti împotriva justiţiei", a conchis Birchall.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, cu unanimitate de voturi, raport favorabil pe proiectul de lege privind abrogarea recursului compensatoriu.

Proiectul, iniţiat de 10 deputaţi PNL în februarie, prevede abrogarea legii recursului compensatoriu. Proiectul a fost respins de Senat, prim for legislativ sesizat, pe 11 iunie.

Deputaţii vor dezbate în plen acest proiect sub rezerva primirii raportului de la comisia juridică.

Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici