- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Blaga: Cei care au semnat prezenţa şi figurează că au fost în plen primesc banii. Cine nu, nu
Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat luni, la finalul şedinţei Biroului Permanent, că numai senatorii care au semnat lista de prezenţă la şedinţele de plen sau la comisiile permanente de specialitate şi senatorii care au absentat motivat îşi vor putea primi indemnizaţia şi diurna.
Vasile Blaga (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)
"Am procedat în conformitate cu Regulamentul Senatului. Acolo unde avem - şi avem - adresele celor doi lideri de grup (Ilie Sârbu şi Puiu Haşotti - n.r.) că nu au participat la nicio şedinţă de comisie sau de plen, sigur că nu primesc indemnizaţia de şedinţă. Dacă alţi colegi care au lipsit nu sunt motivaţi pentru absenţă nu vor primi indemnizaţia de şedinţă. Aparatul tehnic transmite aceste posibile absenţe grupurilor parlamentare, iar fiecare lider de grup în parte motivează sau nu absenţele. Dacă nu sunt motivate, atunci bineînţeles că li se taie din salariu. Deci, cei care au semnat prezenţa şi figurează ca atare că au fost în plenul Senatului primesc. Cine nu, nu", a adăugat Vasile Blaga.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Zelenski: „Rusia ar putea intensifica atacurile în Ucraina”
-
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
-
Antreprenorii români răscumpără businessurile vândute anterior unor fonduri de investiţii
-
Analiză: Ungaria îşi accelerează industria maşinilor electrice, dar au apărut blocaje îngrijorătoare
Şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, luni, că tăierea diurnelor de şedinţă se aplică tuturor parlamentarilor care au lipsit, indiferent dacă sunt de la opoziţie sau de la putere, arătând că nu se fac discriminări între parlamentari.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:01
Moment istoric în Premier League. Jurgen Klopp va sta pentru ultima dată pe banca echipei Liverpool
-
astăzi, 11:39
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului