Boc dă parlamentarilor puterii "tainul" în rate ca să voteze bugetul
Parlamentarii PD-L şi toţi cei care susţin guvernul vor primi, în acest an, pentru colegiul lor, câte aproximativ 70.000 de euro din bugetul de stat, care vor fi alocaţi pentru construcţia şi repararea de şcoli, drumuri şi biserici, informează cotidianul Gândul.
Boc dă parlamentarilor puterii "tainul" în rate ca să voteze bugetul (Imagine: Mediafax Foto)
Potrivit sursei citate, decizia luată de conducerea PD-L la şedinţa din 21 decembrie a fost reconfirmată şi la reuniunea Biroul Permanent Naţional de luni, însă premierul Emil Boc a ţinut să facă precizări suplimentare. Nu toate amedamentele - pentru că banii vor fi daţi sub formă de amendamente acceptate la proiectul de buget, când acesta va fi dezbătut de Parlament - vor fi acceptate pe loc.
Surse din PD-L au declarat pentru Gândul că Boc le-a spus liderilor democrat-liberali că bugetul nu poate susţine această sumă - aproape 17 milioane de euro - acum şi că, oricum, această măsură nu ar fi privită cu ochi buni de către reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional. Prin urmare, doar o parte dintre parlamentari vor primi aceşti bani - adică li se vor accepta amendamentele - urmând ca restul de senatori şi deputaţi să primească banii promişi pentru colegii ulterior, printr-o Hotărâre de Guvern semnată de Boc şi de ministrul Finanţelor Sebastian Vlădescu. HG va lua suma restantă din fondul de rezervă aflat la dispoziţia prim-ministrului.
Citeşte mai multe despre votul asupra bugetului pe www.gandul.info
ULTIMELE ȘTIRI
-
Situația de pe frontul din Ucraina se deteriorează. Ce îi cere viitoarea Administrație Trump lui Zelenski
-
Incendiile din California pun sub semnul întrebării organizarea Jocurilor Olimpice din 2028 la LA
-
Ilie Bolojan: Crin Antonescu va fi validat pe 26 ianuarie
-
Crin Antonescu, despre candidatura sa: „Dar dacă? ”, nu cred că mai are rost această întrebare
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO