- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cererea de reexaminare a legii privind vânzarea sediilor partidelor a fost respinsă
Cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu privind condiţiile de vânzare către partide a sediilor care le-au fost închiriate a fost respinsă, luni, de Senat, pentru că nu a întrunit numărul de voturi necesare pentru a fi adoptată.
Senatul a respins cererea de reexaminare a legii privind vânzarea sediilor partidelor
La vot s-au înregistrat 50 de voturi "pentru", 15 abţineri şi 15 voturi "împotrivă".
Cererea preşedintelui viza modificările aduse Legii privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice.
Legea trimisă spre promulgare prevedea că, prin derogare de la Legea privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, partidele politice pot închiria pentru sedii, fără licitaţie, imobile, spaţii sau părţi din acestea, aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea prefecturilor, a autorităţilor publice centrale şi locale, a instituţiilor publice de interes naţional, judeţean sau local.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Benny Gantz îi dă un ultimatum lui Netanyahu: „Cabinetul de război trebuie să formuleze un plan de război până pe 8 iunie – sau ne vom retrage din guvern”
-
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
-
Unul dintre cele mai importante puncte turistice din Sibiu, închis la Noaptea Muzeelor. Explicaţia
-
Cel puţin 30 de ucraineni care fugeau de armată s-au înecat la graniţa cu România şi Ungaria
În cererea de reexaminare a preşedintelui Băsescu se arată că actul normativ votat iniţial de Parlament prevedea că partidelor li se pot închiria, fără licitaţie, spaţii aflate în proprietatea publică a statului, ceea ce ar fi în contradicţie cu prevederile Constituţie.
"Legiuitorul nu trebuie să fie ambiguu atunci când reglementează proprietatea publică, lasând la latitudinea interpretului efecte importante ale normei, ci trebuie să adopte toate precauţiile legislative care îi stau la îndemână", precizează şeful statului în cererea de reexaminare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO