- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (01.05.2014, 07:00)
- Departamentul Politic
Corlăţean a adresat lui Biden rugămintea de accelerare a procedurii de nominalizare a ambasadorului
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a adresat, într-o discuţie cu vicepreşedintele SUA, rugămintea privind accelerarea procedurii de nominalizare a ambasadorului SUA la Bucureşti, informează MAE, precizând că Joseph Biden a confirmat că subiectul se află în atenţia administraţiei americane.
Urmărește
128 afișări
Joe Biden (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Potrivit comunicatului transmis de MAE, ministrul Titus Corlăţean a purtat "o scurtă discuţie" cu vicepreşedintele SUA, Joseph Biden, în marja conferinţei "Toward a Europe whole and free", organizată la Washington, în perioada 29-30 aprilie, de către Atlantic Council. Vicepreşedintele SUA a participat la conferinţă în calitate de invitat de onoare.
În cadrul acestei discuţii, şeful diplomaţiei române a invocat importanţa Parteneritului Strategic româno-american şi necesitatea unei coordonări cât mai strânse a poziţiilor în actualul context de securitate din spaţiul est-european.
Demnitarul român a subliniat, în mod special, necesitatea acordării întregului sprijin Republicii Moldova. La rândul său, vicepreşedintele SUA a confirmat susţinerea acordată Republicii Moldova şi obiectivelor sale europene de către SUA şi a evocat, în acest context, vizita sa anterioară la Chişinău, se arată în comunicat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Bătălia pentru TikTok: război digital între SUA şi China sub pretextul securităţii naţionale
-
„Ajutoare” suplimentare pentru armata lui Putin? Coreea de Sud suspectează trimiterea de noi trupe nord-coreene în Rusia
-
Ion Cristoiu: Ce-ar trebui să înveţe orice Conducător de azi din Căderea lui Ceauşescu
"Ministrul Titus Corlăţean a adresat rugămintea privind accelerarea procedurii de nominalizare a ambasadorului SUA la Bucureşti, subiect în legătură cu care vicepreşedintele Joseph Biden a confirmat că se află în atenţia administraţiei SUA", menţionează sursa citată.
Titus Corlăţean a ridicat subiectul numirii noului ambasador american la Bucureşti şi în discuţia pe care a avut-o marţi cu secretarul de stat american, John Kerry.
Ministrul de Externe a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că există o procedură în curs care vizează mai mulţi ambasadori americani, inclusiv în România, şeful diplomaţiei precizând că această procedură se află în dialog între Administraţie, Departamentul de Stat şi Senat.
"În discuţia pe care am avut-o cu secretarul de stat american, John Kerry, am ridicat subiectul numirii noului ambasador american la Bucureşti. Mi-a confirmat că Administraţia este pe deplin conştientă de importanţa numirii unui ambasador la Bucureşti, ca şi în alte capitale", a spus ministrul Afacerilor Externe.
Titus Corlăţean a precizat că există "o procedură în curs care vizează mai mulţi ambasadori americani, inclusiv într-o serie de state membre NATO care nu au deocamdată un ambasador numit".
"Această procedură se află în dialog între Administraţie, Departamentul de Stat şi Senatul american. Atunci când se va lua o decizie finală, noi sperăm cât mai repede, evident va fi făcută publică", a declarat ministrul român de Externe.
Discuţia dintre Titus Corlăţean şi secretarul de stat, John Kerry, a avut loc, marţi, la Washington, în marja conferinţei "Toward a Europe whole and free", unde şeful diplomaţiei române a ţinut un discurs în cadrul sesiunii "Defining a Strategy for Europe's East".
Cu acest prilej, ministrul român de Externe a ridicat subiectul necesităţii accelerării procedurilor interne americane pentru desemnarea unui nou ambasador al SUA la Bucureşti, potrivit unui comunicat MAE.
John Kerry a dat asigurări că Administraţia americană "are în atenţie necesitatea desemnării unui ambasador al SUA la Bucureşti, alături de alte propuneri de ambasadori americani în state membre NATO", precizează sursa citată.
Mandatul de ambasador al lui Mark Gitenstein la Bucureşti s-a încheiat la 14 decembrie 2012.
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cutremur în lumea televiziunii din România! Prezentatoarea-vedetă a postului a demisionat! Declarații în premieră! A fost vreme de 11 ani printre cele mai apreciate figuri din trustul Antena
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe