- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (07.12.2015, 18:25)
- Ana Maria Lazăr
Dâncu: 1, 2 miliarde euro din fondurile pentru administraţia locală nu au fost cheltuite în 2015
Vicepremierul Vasile Dâncu a declarat, luni, după întâlnirea cu senatorii PSD, că 1,2 miliarde euro din fondurile pentru administraţia locală nu au fost cheltuite în acest an şi a precizat că fondurile pentru investiţii în zona dezvoltării locale sunt de peste 8 mild euro din partea UE, în 2016.
Urmărește
451 afișări
Dâncu: 1, 2 miliarde euro din fondurile pentru administraţia locală nu au fost cheltuite în 2015 (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei, vicepremierul Vasile Dâncu, a precizat că 1,2 miliarde de euro din fondurile pentru administraţia locală nu au fost cheltuite, însă nu este vina guvernului, ci a legislaţiei stufoase şi a autorităţilor locale.
"Dacă analizăm bugetul anului acesta, de exemplu în Programul Naţional de Dezvoltare Locală avem o sumă destul de mare, aproape jumătate din cele 3 miliarde pe care le-am avut, care nu au fost cheltuiţi şi nu se vor cheltui. Aproape 1,2 miliarde nu se vor cheltui. Sper ca anul viitor să avem o absorbţie la fondurile noastre măcar o execuţie bugetară de sută la sută", a declarat Dâncu.
Întrebat a cui este vina pentru această situaţie, Dâncu a spus că nu este vina guvernului, având în vedere că a pus banii la dispoziţie, ci a cadrului legislativ care nu facilitează achiziţiile publice rapide, însă şi administraţia locală trebuie să găsească un ritm pentru absorbţia fondurilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Situația de pe frontul din Ucraina se deteriorează. Ce îi cere viitoarea Administrație Trump lui Zelenski
-
USR cere numirea unui nou Avocat al Poporului: am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv
-
A greşit Zelenski că nu a acceptat propunerile Franţei şi ale SUA de la finalul anului 2022 şi din vara lui 2023, pentru un acord de încetare a focului?
-
Incendiile din California pun sub semnul întrebării organizarea Jocurilor Olimpice din 2028 la LA
"Vina este, până la urmă, împărţită. Pe de o parte avem un cadru legislativ care nu a facilitat poate, printr-o legislaţie destul de stufoasă, achiziţii publice mai rapide, au fost procese. Poate că şi coordonarea în zona autorităţilor locale nu a fost foarte bună la aceste proiecte. (...) Sper că şi autorităţile locale vor lucra mult mai consistent pentru că din punctul acesta de vedere este nevoie de coordonare cu programele naţionale, dar şi administraţia locală trebuie să găsească un ritm pentru a absorbi banii, atât cei europeni, dar şi cei care vin din partea bugetului României", a spus ministrul.
Pentru anul următor, fondurile pentru investiţii pentru zona dezvoltării comunităţilor locale sunt de peste 8 miliarde de euro din partea UE şi 1,5 miliarde euro din bugetul de stat, a mai spus ministrul.
"Pentru anul viitor avem 3,5 miliarde proiecte locale pe lista Planului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Avem, de asemenea, fonduri la Compania Naţională de Investiţii pe o listă de priorităţi cu săli de sport, investiţii de infrastructură rurală. Avem, de asemenea, un buget consistent pentru locuinţe pentru tineri, cam acestea sunt investiţiile cu care venim noi din această zonă", a mai spus Dâncu.
De asemenea, Dâncu a spus că în PNDL au fost adăugate 2.860 de şcoli care nu au autorizaţie sanitară de funcţionare şi că speră ca aceste proiecte să fie începute în ianuarie şi finalizate până în septembrie 2016. În buget au fost alocaţi 800 de miliarde pentru şcoli, însă această sumă poate fi completată la rectificarea bugetară, dacă este necesar.
Potrivit vicepremierului, la şedinţa grupului PSD de la Senat, s-a discutat foarte puţin despre investiţii locale, lucru la care nu se aştepta pentru că fiecare senator ar trebui să lupte pentru colegiul său."Am discutat mai puţin despre investiţii locale, ceea ce nu mă aşteptam. Fiecare senator îşi serveşte în general colegiul şi se luptă pentru colegiul lui, dar am discutat foarte mult despre reforma în administraţie, despre ceea ce vrea Guvernul în ceea ce priveşte funcţia publică, despre cum vrem să modificăm şi să construim un cod al administraţiei", a declarat Vasile Dâncu, după şedinţa grupului PSD de la Senat.
Citește pe alephnews.ro: Calendarul alegerilor prezidențiale. Ce decizii ia Guvernul Ciolacu 2.0 săptămâna aceasta
Citește pe www.zf.ro: Restructurarea este cuvântul de ordine în 2025, iar IT-iştii sunt primii pe listă. De la prosecco la birou şi salarii de mii de euro acum corporatiştii vor trebui să înfrunte realitatea tăierilor de salarii şi concedierilor VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Mai multe cipuri în creier în 2025: Musk a anunțat că un al treilea pacient a primit implantul cerebral de la Neuralink. Compania nu se oprește aici
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Scandal monstru după finala Casa iubirii: Acuzații de blat pentru Kanal D: V-ați bătut joc
CANCAN.RO
Cât a plătit un turist român pentru intrarea într-un aquapark cu apă termală, aflat la 20 km de granița României, după aderarea la Spațiul Schengen
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe