Fifor, despre cazul fetiţei din Mehedinţi: Asta se întâmplă când o societate îşi rezolvă problemele cu procurori

Purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Fifor, a scris, duminică, pe Facebook, despre cazul copilului din Mehedinţi luat de acasă cu forţa, pentru adopţie, de un procuror, că "asta se întâmplă când o societate ajunge să îşi rezolve toate problemele doar cu procurorii", cazul fiind de drept civil.

Urmărește
168 afișări
Imaginea articolului Fifor, despre cazul fetiţei din Mehedinţi: Asta se întâmplă când o societate îşi rezolvă problemele cu procurori

Fifor, despre cazul fetiţei din Mehedinţi: Asta se întâmplă când o societate îşi rezolvă problemele cu procurori

"Despre tulburătorul caz al Sorinei de la Mehedinţi aş sublinia un singur lucru: asta se întâmplă când o societate ajunge să îşi rezolve toate problemele doar cu procurorii! Ne dezumanizăm, ne brutalizăm şi vedem copii traumatizaţi de acţiunile «în forţă»! Pierdem din vedere esenţialul: legile sunt făcute ca să ne protejeze copiii, nu să-i traumatizeze! Cazul de la Mehedinţi era o chestiune de drept civil, nicidecum de penal. Iar protecţia şi binele Sorinei, in interesul superior al copilului,
trebuiau să fie principala grijă a «oamenilor legii», cum greşit am ajuns să-i numim pe cei care ar trebui să acţioneze nu doar după litera legii, ci şi în spiritul ei", a scris, duminică, pe Facebook, purtărorul de cuvânt al PSD, senatorul Mihai Fifor.

Acesta a completat spunând că acest copil va rămâne cu nesiguranţa dacă alţi "mascaţi" vor veni să o ia de lângă părinţi.

"Dincolo de toate aceste opinii, unele mai tehnice, altele doar emoţionale, rămâne un copil bulversat în profunzimea sufletului lui. Un copil care va trăi mereu cu nesiguranţa că, poate mâine, alţii mascaţi vor veni şi o vor smulge de lângă cei pe care, în timp, cu efort şi cu mii de întrebări, îi va numi «mama» şi «tata». Iar când strici sufletul unui copil, numai Dumnezeu te mai poate ierta. Oamenii nu mai au cum...", notează politicianul social-democrat.

Familia adoptivă a fetiţei de 8 ani din Mehedinţi a făcut, duminică, publice noi imagini, filmate chiar de mama fetei, pentru a demonstra protestatarilor că aceasta este bine. Oamenii care au ieşit în stradă în Baia de Aramă au cerut să vadă imagini cu fetiţa.

Fetiţa a fost luată cu mascaţii vineri din casa în care a fost crescută de un asistent maternal, din Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, după ce copila a fost înfiată de o familie din America.

Momentul în care mascaţii au intrat în casă şi au luat fetiţa a fost filmat de familia care a crescut-o. În imagini se observă cum copila refuză să meargă cu oamenii legii şi strigă „mami, nu vreau să plec!". Şi vecinii au fost revoltaţi de această situaţie.

Imediat după ce fetiţa a fost luată din casă a apărut un val de nemulţumiri, oamenii fiind supăraţi de faptul că fetiţa a fost luată împotriva voinţei ei.

Asistenta maternală care a avut grijă de fetiţa luată din casă de mascaţi, la Baia de Aramă, susţinea că nu a refuzat adopţia copilei şi a fost obligată să semneze o declaraţie gata scrisă.

Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului a precizat că persoana de la care a fost preluată fetiţa din Mehedinţi nu mai avea calitatea de asistent maternal, fiindu-i retras atestatul, astfel că fata era reţinută ilegal.

Taguri:
sorina,
mehedinţi,
fifor

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici

www.zf.ro
De ce trebuie să vindem motorina la preţuri internaţionale şi nu la 1 leu pe litru?
www.businessmagazin.ro
Doi antreprenori români au adus un nou tip de casă în România, model pentru a cărui construcţie sunt necesare doar 30 de zile, iar montajul se realizează într-o singură zi