- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Florin Iordache explică de ce a plecat Liviu Dragnea în vacanţă, în timpul sesiunii extraordinare a Parlamentului
După ce opoziţia a criticat vehement absenţa lui Liviu Dragnea de la sesiunea extraordinară în care chiar el a convocat Parlamentul, Florin Iordache, fostul ministru al Justiţiei şi vicepreşedinte al Camerei, cel căruia şeful PSD i-a delegat atribuţiile, a explicat de ce a plecat liderul PSD în vacanţă în acest moment. Iordache a mai precizat că sesiunea extraordinară a fost convocată perfect constituţional.
Florin Iordache explică de ce a plecat Dragnea în vacanţă în sesiune extraordinară
„Vacanţele sau concediile nu ni le putem programa în funcţie de când dă Guvernul ordonanţă sau nu. Am avut mai mulţi colegi care nu au participat la plen sau la Biroul permanent, pentru că erau în concediu. Fiecare, eu sau dumneavoastră sau cei care ne ascultă, are concediile stabilite din timp şi atât timp cât avem nişte bilete sau avem nişte rezervări făcute nu putem să gândim înainte când va veni sau nu va veni Guvernul cu ordonanţa. (...) Dacă avea rezervare şi trebuia să plece în concediu, putea să gândească atunci când şi-a făcut rezervarea că va veni Guvernul cu ordonanţe simultan cu rezervările respective? Deci nu e nimic neobişnuit faptul că un om pleacă în concediu în momentul în care Guvernul dă o ordonanţă (...). Avea bilete de odihnă", a spus Florin Iordache la RFI.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul pentru dezvoltarea Inteligenței Artificiale a început. Apple recrutează zeci de experți de la Google pentru a-și extinde divizia de A.I.
-
Războiul din Ucraina, ziua 799. SUA acuză Rusia că foloseşte arme chimice / Replica Moscovei / Oraş pârjolit de ruşi în estul Ucrainei: doar turla bisericii a rămas intactă / Ne îndreptăm spre un război Rusia-NATO?
-
Mii de sibieni şi turişti vor lua lumină din Muzeu. Necula: Pădurea are memoria oamenilor
-
Tesla: conducere autonomă şi hărţi în China? Ce a obţinut Musk
Vicepreşedintele Camerei şi fostul ministru al Justiţiei a adăugat şi că, pentru că parlamentarii sunt acum în vacanţă, proabil o şedinţă de plen la Camera Deputaţilor nu va mai avea loc, fiindcă e nevoie de cvorum: „La începutul toamnei, probabil, undeva în ultima săptămână (din august — n.r.) comisiile vor face rapoarte, iar începând cu 1 septembrie vom avea plen şi vom dezbate rapoartele respective", a mai precizat acesta, adăugând că sesiunea extraordinară a fost convocată perfect constituţional, fiindcă era nevoie de repartizarea ordonanţei la comisii.
„Dacă vă uitaţi la articolul 115, alineatul 5 spune că atunci când Guvernul emite o ordonanţă care excede competenţelor sau emite o ordonanţă care vizează o lege organică Parlamentul se convoacă obligatoriu. Deci aici nu era o chestiune de opţiune. Trebuia în cinci zile, fie că o convocam luni, fie că o convocam până vineri, Parlamentul trebuia convocat, pentru a fi repartizată la comisii", a arătat Iordache.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO