Funeriu: Moţiunea pe educaţie este politizată şi lipsită de adevăr

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a respins, miercuri, în plenul Senatului, acuzaţiile cuprinse în moţiunea simplă pe tema educaţiei, el apreciind că aceasta este una politizată şi lipsită de adevăr.

27 afișări
Imaginea articolului Funeriu: Moţiunea pe educaţie este politizată şi lipsită de adevăr

Funeriu: Moţiunea pe educaţie este politizată şi lipsită de adevăr (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Funeriu a precizat că liberalul Puiu Haşotti, cel care a citit în plen textul moţiunii, nu a spus adevărul despre Educaţie, el precizând că i s-a oferit ocazia de a spune elevilor şi studenţilor exact ceea ce lipseşte moţiunii, şi anume adevărul.

"Am afirmat că nu voi face eroarea unora dintre predecesori, de a politiza subiectul Educaţiei. Semnatarii doresc să mă târască, pe mine şi ministerul, într-o luptă politică anacronică şi să deturneze atenţia de la miza reală, care este modernizarea Educaţiei. Nu voi face nici azi un gest de laşitate practicat în politică şi să dăm etern vina pe grava moştenire", a spus Funeriu.

El a acuzat, totodată, faptul că i se reproşează că, după doar trei luni de mandat, nu a făcut ce predecesorii săi ar fi trebuit să facă în 20 de ani.

"Moţiunea atacă ministerul pe patru paliere: finanţarea per elev, presupusa reducere de salarii, bugetul Educaţiei şi proiectul legii Educaţiei. Le resping pe fiecare. Multe lucruri au fost prezentate eronat", a adăugat Funeriu.

El a acuzat, la rândul său, că textul moţiunii conţine 54 de greşeli, pe unele dintre acestea catalogându-le drept "savuroase".

"Ştiam că secretarele scriu discursuri şi moţiuni, dar vă rog să nu arătaţi paiul din ochiul altora până nu aţi rezolvat problemele cu bârna din ochiul dumneavoastră", li s-a adresat Funeriu semnatarilor moţiunii.

El a precizat că finanţarea per elev aduce exact ceea ce lipseşte sistemului de Educaţie, adică stabilitate şi predictibilitate şi a arătat că bugetul ministerului este echivalent cu cel de anul trecut, astfel încât finnaţarea per elev închide uşa risipei şi arbitrariului.

"Opoziţia răspândeşte zvonuri pentru a crea în rândul dascălilor dezbinare şi teamă într-un moment când România are nevoie de solidaritate", a spus Andronescu.

El a arătat că, în timpul mandatului său, dascălii nu vor mai fi o masă de manevră politică.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a mai spus că semnătura predecesorului său, fostul ministru social-democrat Ecaterina Andronescu, lipseşte de pe lista semnatarilor moţiunii, fapt pentru care i-a mulţumit.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici