Iliescu: Mi s-a servit o lecţie nemeritată în 2005, am iertat, nu sunt omul ranchiunei

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, sâmbătă, la Congres, că în 2005 i s-a servit o lecţie nemeritată, el precizând că nu le poartă ranchiună celor "vinovaţi" de acest lucru, dar subliniind că aprecierile sale la adresa celor care "au săvârşit" lucrul respectiv rămân valabile.

56 afișări
Imaginea articolului Iliescu: Mi s-a servit o lecţie nemeritată în 2005, am iertat, nu sunt omul ranchiunei

Iliescu: Mi s-a servit o lecţie nemeritată în 2005, am iertat, nu sunt omul ranchiunei (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Iliescu a spus că i s-a propus, înainte de Congresul din 2010, să îşi asume răspunderea şi să preia partidul pentru câteva luni. "Am refuzat. Mi se pare nefirească pentru un partid ca PSD. Noi suntem partid mare, are potenţial uman ca să nu fie nevoit să apeleze la un bătrânel de 80 de ani să revitalizeze partidul", a spus Iliescu

El a arătat că nu este omul ranchiunei şi că nu poartă pică celor care i-au servit "o lecţie nemeritată" în 2005, deşi unii dintre cei care l-au elogiat la Congresul din 2010 făceau parte tocmai dintre cei care i-au servit lecţia respectivă.

"Nu sunt omul ranchiunei. Mi s-a servit o lecţie nemeritată în 2005. Şi atunci s-a apelat la mine ca la salvatorul PSD. Să revin în PSD. A fost o hotărâre a Consiliului Naţional. Am fost de bună credinţă, m-am ambalat în pregătirea Congresului. Nu vreau să spun că mulţi dintre cei care m-au elogiat acum atunci au făcut parte din...", a spus Iliescu.

"Dar aşa e lumea - schimbătoare, cum spune cântecul. Nu le port ranchiună nici celor care m-au încondeiat prin telegrame în fel şi chip. Am trecut, eu iert, oameni buni", a adăugat preşedintele de onoare al PSD.

El a arătat că aprecierile sale rămân valabile în ceea ce priveşte calitatea morală a celor "care au săvârşit atunci" acel lucru.

"Dacă nu aveau nevoie de mine, trebuiau să spună", a spus Iliescu, despre ceea ce s-a întâmplat la Congresul din 2005.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici