- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (15.05.2017, 14:02)
- Dana Stanila
Iohannis cere Parlamentului reexaminarea Statutului funcţionarilor publici: Modificările ar putea duce la "vulnerabilizarea autorităţii publice"
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis luni Parlamentului o cerere de reexaminare a Legi nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, motivând că modificările aduse legii pot genera "efecte negative" şi chiar ar putea duce la "vulnerabilizarea autorităţii publice".
Urmărește
962 afișări
Iohannis cere Parlamentului reexaminarea Statutului funcţionarilor publici, care ar putea duce la "vulnerabilizarea autorităţii publice" (Imagine: Alexandra Pandrea/ Mediafax Foto)
Preşedintele cere Parlamentului să revină asupra unui articol din lege prin care se abrogă prevederea iniţială conform căreia "funcţionarului public trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h) – ce include infracţiuni de corupţie şi de serviciu - i se suspendă de drept raportul de serviciu".
Şeful statului explică, în expunerea de motive, că suspendarea este o măsură provizorie destinată "protecţiei entităţii angajatoare" şi are, în prezent, "un cadru normativ şi jurisprudenţial bine conturat şi fundamentat". De asemenea, acesta face trimitere şi la unele prevederi din Codul Muncii.
"Suspendarea de drept şi suspendarea facultativă a raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul trimiterii în judecată sunt măsuri provizorii destinate protecţiei entităţii angajatoare şi se bucură, în prezent, de un cadru normativ şi jurisprudenţial bine conturat şi fundamentat. Astfel, suspendarea de drept din funcţie în cazul trimiterii în judecată este prevăzută şi pentru alte categorii socioprofesionale: judecători constituţionali (art. 66 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale), magistraţi (art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor) sau practicieni în insolvenţă (art. 36 lit. h) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă).Totodată, potrivit art. 52 alin. (1) lit. b teza a II-a din Codul Muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în cazul în care salariatul a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută", precizează Administraţia Prezidenţială.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Israel și SUA continuă la Doha negocierile privind acordul de încetare a focului în Gaza. Trump își menține avertismentul că „se va dezlănțui iadul în Orientul Mijlociu” dacă Hamas nu eliberează ostaticii până la învestirea sa de pe 20 ianuarie
-
USR cere numirea unui nou Avocat al Poporului: am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv
-
A greşit Zelenski că nu a acceptat propunerile Franţei şi ale SUA de la finalul anului 2022 şi din vara lui 2023, pentru un acord de încetare a focului?
-
Incendiile din California pun sub semnul întrebării organizarea Jocurilor Olimpice din 2028 la LA
Preşedintele face referire şi la jurisprudenţa CCR, conform căreia suspendarea are ca scop "protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite de către funcţionarul public".
"În jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a reţinut că sancţiunea administrativă a suspendării raportului de serviciu al funcţionarului public din funcţia publică pe care acesta o deţine, în cazul în care s-a dispus trimiterea sa în judecată pentru anumite infracţiuni, are ca finalitate protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite de către funcţionarul public. (Decizia nr. 219/2015, Decizia nr. 62/2013, Decizia nr. 1.006/2012, Decizia nr. 539/2011, Decizia nr. 539/2010, Decizia nr. 1437/2009, Decizia nr. 48/2003)", mai precizează Preşedinţia.
Abrogarea articolului, este de părere Klaus Iohannis, ar genera "multiple efecte negative" şi ar duce chiar la vulnerabilizarea autorităţii publice.
"Excluderea cu totul a funcţionarilor publici (inclusiv a înalţilor funcţionari publici) din sfera aplicării măsurii suspendării raportului de serviciu în cazul trimiterii în judecată (mai cu seamă pentru situaţia săvârşirii unor infracţiuni care au legătură cu funcţia deţinută) generează multiple efecte negative. Pe de o parte, prin această măsură legislativă se creează, fără nicio justificare obiectivă, o situaţie unică în ansamblul reglementărilor privind exercitarea funcţiei publice. Pe de altă parte, considerăm că prin eliminarea acestei forme de protecţie a instituţiei publice se vulnerabilizează însăşi autoritatea publică, iar norma preconizată pare a avea în vedere, mai degrabă, protejarea funcţionarului public trimis în judecată aflat într-o asemenea ipoteză, decât protejarea funcţiei publice, în general", mai precizează preşedintele în cererea de reexaminare.
Citeşte şi: Comisia juridică din Senat a dat aviz favorabil proiectului de Lege privind salarizarea unitară
Citeşte şi: Referendumul pentru revizuirea Constituţiei, în maxim 30 de zile de la adoptarea în Parlament a iniţiativei
Citeşte şi: Site-ul Camerei Deputaţilor, nefuncţional: "Se fac verificări tehnice după atacul cibernetic"
Citește pe alephnews.ro: Situația de pe frontul din Ucraina se deteriorează. Ce îi cere viitoarea Administrație Trump lui Zelenski
Citește pe www.zf.ro: Restructurarea este cuvântul de ordine în 2025, iar IT-iştii sunt primii pe listă. De la prosecco la birou şi salarii de mii de euro acum corporatiştii vor trebui să înfrunte realitatea tăierilor de salarii şi concedierilor VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Scandal monstru după finala Casa iubirii: Acuzații de blat pentru Kanal D: V-ați bătut joc
CANCAN.RO
Cât a plătit un turist român pentru intrarea într-un aquapark cu apă termală, aflat la 20 km de granița României, după aderarea la Spațiul Schengen
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe