Video Mutarea Ambasadei în Ierusalim | Orban, AUDIAT marţi la DIICOT. Liderul PNL a dat explicaţii în dosarul deschis pe numele premierului Dăncilă, pe care o acuză de înaltă trădare / Reacţia lui Dragnea

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost audiat, marţi de la ora 10.00, de către procurorii DIICOT, în dosarul deschis în urma sesizării depuse de către liderul liberal împotriva premierului Viorica Dăncilă, în care o acuză de înaltă trădare din cauza intenţie mutării ambasadei României din Israel, au declarat surse politice, pentru Mediafax.

1203 afișări

„Am fost citat de procurorii DIICOT, care au început urmărirea penală in rem pentru cercetarea faptelor şi în mod evident voi comunica toate informaţiile pe care le cunosc legat de subiectul în cauză. Sesizarea mea se referă la posibilitatea comiterii a patru infracţiuni posibile. (...) Eu am fost invitat să dau declaraţie, voi da declaraţie, voi pune la dispoziţia procurorilor informaţiile pe care le cunosc din media, din surse deschise, urmând ca procurorul să efectueze cercetarea conform legii. Sesizarea mea nu se referă la fondul deciziei, ci la modul în care a fost luată decizia, la modul în care Liviu Dragnea şi Vasilica Viorica Dăncilă au acţionat, încălcând prevederi ale Constituţiei şi prevederi ale legilor în vigoare. Nu am nimic contra statului Israel. Această interpretare a fost dată în mod eronat de Liviu Dragnea. Toate informaţiile se bazează pe surse deschise”, a declarat Ludovic Orban, înainte de a fi audiat.

Ludovic Orban a ieşit din sediul DIICOT, unde a fost audiat vreme de mai bine de o oră, subliniind că nu poate da detalii, însă a precizat că plângerea depusă de el împotriva premierului Dăncilă arată că nu poate sta cu mâinile în sân când un „clan toxic” îşi bate joc de ţară.

„Am dat o declaraţie, am răspuns la toate întrebările la care am putut să răspund. Ar fi culmea să spun ce m-au întrebat, ce am răspuns. (...) Nu intrăm în detalii. Nu am propus o listă de martori. Ceea ce mă interesează pe mine este ca faptele în care s-au derulat evenimentele şi deciziile să fie cercetate. (...) Am dat un răspuns cât se poate de clar, atunci când un clan toxic îşi bate joc de România şi afectează interese fundamentale ale României, nu pot să stau cu mâinile în sân să mă fac că nu văd când sunt afectate interesele României pentru interesele personale ale unui lider politic sau altul”, a declarat Ludovic Orban, la ieşirea din sediul DIICOT.

Procurorii DIICOT au început urmărirea penală cu privire la fapte pentru infracţiuni de înaltă trădare şi divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională în cazul plângerii depuse de Ludovic Orban împotriva premierului Viorica Dăncilă. Procurorii au început urmărirea penală pentru fapte, încă din data de 7 iunie.

În urmă cu câteva luni Executivul a anunţat intenţia de a muta ambasada României din Israel. Ulterior, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a făcut o plângere penală, în care i-a acuzat pe Liviu Dragnea şi pe premierul Viorica Dăncilă de „difuzarea de informaţii cu caracter secret, uzurparea de funcţie şi refuzul de informare a Preşedintelui României" în cazul memorandumului MAE privind mutarea Ambasadei Israelului.

Dragnea, despre audierea lui Orban la DIICOT: Pot eu să ştiu ce face DIICOT?

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, marţi, întrebat fiind ce opinie are despre audierea lui Ludovic Orban la DIICOT în dosarul de înaltă trădare ce o vizează pe Viorica Dăncilă şi persoana sa, că nu are de unde să ştie ce crede DIICOT.

"Pot eu să ştiu ce face DIICOT, dacă am trădat sau nu?", a spus Dragnea.

Liderul PNL, Ludovic Orban, s-a prezentat marţi dimineaţă la sediul DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul deschis în urma plângerii depuse de către acesta împotriva premierului Viorica Dăncilă, acesta declarând că le va da procurorilor toate informaţiile pe care le deţine.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici