- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Pambuccian: Minorităţile îl susţin pe Iohannis şi pe nimeni altcineva
Grupul minorităţilor naţionale din Parlament susţine desemnarea lui Klaus Iohannis pentru funcţia de premier, aceasta fiind singura variantă la care aceştia s-ar ralia, apreciind, în primul rând, independenţa politică a acestuia, un lucru "extrem de important" în România, a spus Varujan Pambuccian.
Pambuccian: Minorităţile îl susţin pe Iohannis şi pe nimeni altcineva (Imagine: Mediafax Foto/Sorin Florea)
"Este un om extrem de echilibrat", a declarat Pambuccian la finalul întâlnirii de la Cotroceni între liderii partidelor parlamentare şi preşedintele Traian Băsescu.
Pambuccian a reafirmat, cu această ocazie, sprijinul necondiţionat al reprezentanţilor minorităţilor faţă de desemnarea primarului Sibiului în funcţia de premier, susţinând că "orice variantă este posibilă, singura condiţie fiind ca Iohannis să fie premier".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrația e ca aerul, îl poți respira dacă-l ții curat. Monopolul partidelor a pus stăpânire pe România
-
IPS Teodosie a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă
-
Guvernul a anunţat luna în care vor avea loc alegerile prezidenţiale în România
-
Moscova ameninţă din nou Vestul: Trupele franceze în Ucraina – ţinte legitime pentru ruşi, implicarea NATO în război – periculoasă
Anterior discuţiilor de la Cotroceni, liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a declarat că deputaţii care reprezintă minorităţile îl susţin pe Klaus Iohannis pentru funcţia de premier şi că vor propune ca acesta să conducă Executivul şi după alegerile prezidenţiale.
"Grupul nostru parlamentar al minorităţilor a luat două decizii în această dimineaţă: să-l susţinem pe domnul Iohannis, şi a doua, pentru că propunerea a fost făcută în persoana domniei sale, să nu susţinem o altă propunere. Iar după alegerile prezidenţiale, indiferent de rezultatul lor va fi şi propunerea pe care o vom avea în continuare ca primă propunere", anunţa Pambuccian înainte de a intra la consultări.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO