- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (01.08.2016, 13:31)
- Cătălina Mănoiu
PNL va depune o lege prin care românii din diaspora să beneficieze de facilităţi în luna august
PNL va promova în Parlament o lege prin care românii din diaspora, veniţi în concediu în luna august, să beneficieze de regim de urgenţă şi fără plata taxelor aferente la depunerea cererilor pentru diverse documente solicitate autorităţilor publice, a anunţat luni copreşedintele PNL Alina Gorghiu.

PNL va depune o lege prin care românii din diaspora să beneficieze de facilităţi în luna august (Imagine Razvan Chirita / Mediafax Foto)
"(...) August poate fi luna diasporei în toată ţara, printr-o iniţiativă a PNL, care prevede că românii din diaspora, veniţi în concediu în aceasta perioadă, să beneficieze de regim de urgenţă – fără taxele aferente – la depunerea cererilor pentru diverse documente solicitate autorităţilor publice. Facem toate eforturile să promovam această lege în Parlament, pentru ca anul viitor, în august, să devină realitate. Tot ce investim în relaţia cu românii de peste hotare înseamnă o şansă în plus ca ei să revină în ţară", a scris copreşedintele PNL pe Facebook.
Ea a afirmat că, în Suceava, administraţia a instuit "Luna Diasporei", adăugând că iniţiativa ar trebui preluată de cât mai multe administraţii liberale.



"Am intrat în luna august, lună în care cei mai mulţi dintre românii care trăiesc în străinătate revin în ţară, în concediu. Cel mai frumos <<bun venit>> din partea statului român este să deschidă dialogul cu ei în această perioadă şi să-i sprijine să-şi rezolve, repede şi simplu, solicitările către instituţiile statului. În Suceava, administraţia a instituit <<Luna diasporei>>. E o idee excelentă şi mi-ar plăcea să fie preluată de cât mai multe administraţii liberale", a adăugat Alina Gorghiu.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:34
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1101.Premierul Irlandei este deschis să trimită forţe de menţinere a păcii în Ucraina / Starmer afirmă că Marea Britanie este pregătită „să pună cizme la sol şi avioane în aer” pentru a sprijini acordul de pace din Ucraina / Liderii UE vor discuta despre trimisul special pentru negocierile de pace din Ucraina
-
astăzi, 11:15
Restricţii pe Valea Oltului: DN7 se închide complet din 4 martie