Ponta: Am fost împotriva proiectului RMGC înainte de a-l cunoaşte, pentru că era susţinut de Băsescu
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seară, că a fost împotriva proiectului Roşia Montană înainte să cunoască detalii despre proiect pentru că era susţinut de Traian Băsescu, ceea ce, în opinia sa, sigur era "ceva rău", dar acum crede că există beneficii şi pericole dacă nu se face proiectul.
Ponta: Am fost împotriva proiectului RMGC înainte de a-l cunoaşte pentru că era susţinut de Băsescu (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)
"Eu am fost împotriva proiectului Roşia Montană prima dată, înainte să cunosc aproape nimic despre proiect, pentru că era susţinut de Traian Băsescu şi am zis că dacă îl susţine Traian Băsescu, sigur că e ceva rău", a spus premierul, într-un interviu acordat Antena 3.
Totodată, şeful Guvernului a menţionat că din postura de prim-ministru are responsabilitatea de a asculta şi susţinătorii, dar şi cei care se opun proiectului, iar deciziile importante pentru ţară trebuie să fie luate prin dialog.
Victor Ponta a subliniat faptul că, din 2009, România este o ţară "blocată" în ceea ce priveşte dialogul şi nimeni nu vrea să-l asculte pe celălalt.
De asemenea, premierul a afirmat că ţara noastră este blocată şi din punct de vedere economic şi în ultima perioadă nu s-au mai făcut investiţii importante. Nevoia de dialog şi luarea unei decizii într-o problemă foarte importantă şi nevoia de investiţii şi creare de locuri de muncă au fost cele două aspecte pe care Ponta a spus că le-a luat în calcul atunci când a trimis Proiectul Roşia Montană la Parlament.
ULTIMELE ȘTIRI
-
WhatsApp a lansat una din cele mai așteptate funcții: Acum poți edita mesajele trimise
-
Războiul din Ucraina, anul 2, ziua 88. Rusia evacuează civilii din Belgorod, în contextul confruntărilor militare / Ucraina câştigă teren, soldaţii au avansat la nord şi sud de Bakhmut, pentru a-i încercui pe ruşi în interiorul oraşului în ruine. Ministrul Apărării: „Potenţialul ofensiv al inamicului a fost redus semnificativ, ruşii au suferit pierderi uriaşe”
-
Noi detalii. Lupte pe teritoriul Rusiei. Două grupuri militare ruseşti care ar lupta de partea Kievului în războiul din Ucraina au ocupat mai multe sate
-
Alegeri Turcia. Locul trei din primul tur a anunţat că îl suţine pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan în turul doi
"Am considerat, atunci când am transmis proiectul către Parlament, că există şi foarte multe beneficii pentru România, şi foarte multe pericole dacă nu facem acest proiect, şi că o decizie atât de importantă trebuie să o ia nişte oameni în cunoştinţă de cauză", a spus prim-ministrul.
CITEȘTE ȘI...
sus
Un copil de zece ani a cheltuit 2.500 de lire sterline pe Roblox din banii mamei, fără ca aceasta să știe. Cum a reușit să recupereze sumaALEPHNEWS.RO
Atenţie, şoferi: Anunţul Ministerului Transporturilor pentru toţi conducătorii auto din România. Ce modificări li se pregătesc şoferilorZF.RO
Noua „Transalpina” din ţara noastră. Un nou drum superb din România a fost reabilitat complet după mai mult de 40 de ani în care a fost un dezastruBUSINESSMAGAZIN.RO
PROSPORT.RO
Zodiile pentru care se schimbă norocul în dragoste în 2023. Se întâmplă mai repede decât crezi, Universul le zâmbeșteCANCAN.RO
Ireal cu cine s-a însurat bărbatul din imagine! Când au auzit cine e mireasa, rudele au refuzat să participe la nuntăGANDUL.RO
Posibile tăieri de pensii și creșterea vârstei de pensionare în România! Marius Budăi face anunțul zileiMEDIAFLUX.RO