- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ponta: Boc a confirmat, prin declaraţia sa, că arestarea lui Nicolescu a fost comandată de PDL
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că afirmaţia făcută de premierul Emil Boc, că în cazul Nicolescu PSD se opune justiţiei, arată că arestarea preşedintele CJ Argeş a fost orchestrată de PDL.
Ponta: Boc a confirmat, prin declaraţia sa, că arestarea lui Nicolescu a fost comandată de PDL (Imagine: Marius Cristescu/Mediafax Foto)
"Prin ieşirea de astăzi (vineri - n.r.) a lui Emil Boc, acesta nu a făcut decât să confirme că PDL a cerut arestarea domnului Nicolescu. Declaraţia lui Boc este, de asemenea, un semnal pentru procurorii DNA, prin care li se transmite că ei au în continuare sprijinul PDL şi să continue să asculte de ordinele lui Boc şi ale PDL", a afirmat preşedintele PSD.
Preşedintele PDL, premierul Emil Boc, a acuzat, vineri, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul partidului, "show-ul mediatic" făcut de PSD şi PNL în legătură cu cercetarea preşedintelui CJ Argeş, care urmăreşte să pună presiune politică pe procurori şi subminează credibilitatea României.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrația e ca aerul, îl poți respira dacă-l ții curat. Monopolul partidelor a pus stăpânire pe România
-
Ursula von der Leyen avertizează: Putin vrea să vadă din nou imperii şi autocraţii în Europa
-
8 mai, Ziua Victoriei în Europa, dar nu şi în România. Pentru a nu celebra odată cu Rusia, unele unităţi militare au programat evenimentul vineri, 10 mai. Un proiect de lege pentru schimbarea datei a trecut de Senat în 2020 şi de atunci este blocat în Camera Deputaţilor
-
Pfizer raportează decesul unui pacient în cadrul unui studiu de terapie genetică Duchenne
Emil Boc a susţinut că "justiţia este independentă şi aşa trebuie să rămână". El a susţinut că PDL, indiferent despre cine a fost vorba, nu s-a amestecat în actele de justiţie şi a respectat orice decizie a acesteia.
Boc a precizat că solicită acelaşi lucru şi PSD şi PNL.
"Alianţa socialistă PSD-PNL acţionează ca o alianţă împotriva justiţiei", a mai declarat liderul PDL, referindu-se la cazul preşedintelui CJ Argeş, Constantin Nicolescu, şi a acuzat cele două partide că exploatează mediatic şi politic o acţiune normală a justiţiei, înercând să manipuleze opinia publică.
El a precizat, de asemenea, că PDL respinge ferm orice acuzaţie a PSD şi PNL de implicare în acest caz.
Premierul a mai acuzat PSD şi PNL că, prin "circul mediatic" pe care îl fac, riscă să submineze credibilitatea României şi a justiţiei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO