- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Preda: Desemnarea lui Prigoană jr drept candidat, semnul unei tendinţe de oligarhizare a PDL
Desemnarea lui Honorius Prigoană drept candidat la alegerile parlamentare parţiale este "semnul unei tendinţe clare de oligarhizare a PDL", consideră eurodeputatul Cristian Preda, care îi transmite totodată lui Emil Boc că poate îmbrăţişa orice opinii, dar e bine să vadă şi consecinţele lor.
Europarlamentarul Cristian Preda (Imagine: Chitu Alexandru/Mediafax Foto)
"Candidatul Prigoană Honorius e bun, zice premierul Boc pe 4 ianuarie, deoarece are experiență în afaceri. Eu şi amicul Voinescu nu suntem buni, zice tot premierul Boc a doua zi, pe 5 ianuarie, deoarece nu avem experiență în partid. Sunt puțin mirat. Eu îl respectam pe domnul Boc tocmai pentru că nu provine din lumea afacerilor întrepătrunse cu politica. Iar acum aflu de la domnia sa că, de fapt, respectă doar lumea afacerilor şi crede că, dacă n-ai această "origine sănătoasă", nu… ai experiență. Tare m-aş bucura să clarificăm cestiunea!", scrie Preda, miercuri, pe blogul personal.
ULTIMELE ȘTIRI
-
A murit Kabosu, celebra cățelușă care a inspirat meme-ul Doge
-
Ţinteau revenirea la Putere. Generalul (r.) Dumitru Dumbravă, mâna dreaptă a fostului şef operativ al SRI, Florian Coldea: „E sfârşit de epocă. (...) După ce se termină alegerile şi se reface structura, osatura statului, trebuie să o luăm fix de la zero"
-
Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza
-
Slovacia, indecisă în legătură cu sprijinul pentru şefia NATO. Bratislava aşteaptă un răspuns din partea lui Rutte şi a lui Iohannis privind securitatea ţării
Europarlamentarul democrat-liberal adaugă că Emil Boc nu le oferă lui şi lui Sever Voinescu "foarte multe speranţe", menţionând că premierul foloseşte, în replica dată marţi, "o inedită (ne)concordanță a timpurilor: «dacă vor participa la întâlnirile de partid care au avut loc se vor lămuri»".
"Mai e ceva. Domnul premier poate îmbrăţişa orice opinii. Dar e bine să vadă şi consecinţele lor", consideră Preda.
Europarlamentarul precizează că, în ceea ce îl priveşte, crede că fenomenul de oligarhizare a partidelor şi, prin ele, a vieţii publice trebuie stopat.
"Preşedintele Băsescu a asumat această credinţă cu forţă şi PDL a subscris discursului anti-oligarhi. A făcut-o şi domnul Boc.
Numai că PDL în general şi domnul Boc în particular au o problemă dacă văd oligarhia doar în curtea adversarilor. Desemnarea lui Prigoană jr drept candidat este semnul unei tendinţe clare de oligarhizare a PDL. Iar dacă e cineva care crede că oligarhii noştri sunt mai buni decât oligarhii lor, acela se înşeală", continuă Preda.
În opinia sa, a avea experienţă nu poate însemna a ignora adevărurile care sar în ochi.
"Sau, mă rog, eu nu vreau să am o asemenea experienţă…", conchide el.
Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, marţi, referitor la criticile formulate de Cristian Preda şi Sever Voinescu, că cei doi au mai puţină experienţă în partid, astfel că, dacă vor participa la dezbaterile interne, se vor lămuri.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO