Premierul României, discuţie la telefon cu câştigătorul alegerilor din Israel, Benjamin Netanyahu

Premierul României, Nicolae Ciucă, a avut o discuţie la telefon cu Benjamin Netanyahu, câştigătorul alegerilor din Israel. L-am felicitat, aştept să consolidăm parteneriatul strategic, a dezvăluit Ciucă.

340 afișări
Imaginea articolului Premierul României, discuţie la telefon cu câştigătorul alegerilor din Israel, Benjamin Netanyahu

Premierul României, discuţie la telefon cu câştigătorul alegerilor din Israel

Benjamin Netanyahu a câştigat alegerile legislative din Israel şi se pregăteşte pentru formarea guvernului.

„Excelentă convorbire telefonică cu preşedintele Likud, Benjamin Netanyahu. L-am felicitat pentru câştigarea alegerilor. Aştept cu nerăbdare să consolidăm parteneriatul strategic”, a scris Nicolae Ciucă pe Twitter.

Benjamin Netanyahu, liderul formaţiunii Likud, a iniţiat procedurile pentru negocieri politice în vederea formării unei coaliţii care să susţină viitorul Guvern, în contextul în care forţele de dreapta au obţinut o majoritate confortabilă în Knesset.

Partidul Likud (dreapta), al fostului premier Netanyahu, va avea 31 de locuri în Knesset, din totalul de 120 de locuri. Partidul Sionismului Religios a obţinut 14 locuri, formaţiunea Shas va avea 11 mandate, iar Iudaismul Unit al Torei va avea opt locuri. În acest context, alianţa de dreapta care ar putea fi formată în jurul partidului Likud va avea o majoritate de 64 de locuri în Knesset, conform datelor oficiale ale scrutinului parlamentar, anunţate după numărarea a 97% din voturi.

Partidul Yesh Atid (Există un Viitor, centru-stânga), al premierului în funcţie Yair Lapid, a obţinut 24 de locuri în Parlament, iar alianţa Unitate Naţională, alcătuită din formaţiunile Albastru & Alb şi Noua Speranţă, va avea 12 mandate.

Partidul Yisrael Beiteinu va avea şase locuri, iar Lista Arabă Unită (Ra'am) şi formaţiunea Hadash-Ta'al au obţinut câte cinci locuri, în timp ce Partidul Muncii, patru, conform cotidianului The Times of Israel.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici