Preşedintele Klaus Iohannis îşi va petrece vacanţa la Neptun şi la Sibiu

Preşedintele Klaus Iohannis îşi va lua, de la începutul săptămânii viitoare, o vacanţă de cel puţin două săptămâni, pe care o va petrece la vila de protocol de la Neptun, dar şi la Sibiu, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse apropiate Adminsitraţiei Prezidenţiale.

770 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Klaus Iohannis îşi va petrece vacanţa la Neptun şi la Sibiu

Preşedintele Klaus Iohannis (Foto: Octav Ganea / Mediafax Foto)

Potrivit surselor citate, nu este vorba despre un concediu al preşedintelui, ci doar de o vacanţă, el fiind oricând pregătit să revină în Bucureşti, dacă va fi necesar. De altfel, atâta timp cât se va afla pe litoral, Klaus Iohannis va avea la dispoziţie la Neptun şi un birou de unde să poată lucra. Restul timpului, Klaus Iohannis îl va petrece la Sibiu. Potrivit surselor citate, şeful statului nu va părăsi ţara în această perioadă.

Preşedintele se va afla în vacanţă cel puţin două săptămâni.

Mai mult, preşedintele a fost invitat pe 15 august la ceremoniile de la Constanţa, prilejuite de Ziua Marinei. Şeful statului nu a confirmat, până în acest moment, participarea.

Este a doua vacanţă pe care o ia Klaus Iohannis de la preluarea mandatului, după ce, în luna aprilie, preşedintele a petrecut sărbătorile de Paşte în Portugalia, alături de soţia sa, Carmen. La acel moment, vacanţa preşedintelui a fost anunţată de Administraţia Prezidenţială abia după apariţia unor informaţii în presa portugheză.

Ultima dată în acest an, preşedintele Klaus Iohannis a fost la Neptun în 13 iunie, când a împlinit 56 de ani. El a mers la Neptun, la vila de protocol din staţiune, şi în 3 iunie, atunci aflându-se pentru prima dată pe litoralul românesc după ce a devenit şef al statului.

Neptun a fost staţiunea preferată a fostului preşedinte Traian Băsescu. În cei zece ani de mandat, acesta a fost prezent la Neptun în fiecare vară şi a mers de mai multe ori la una din terasele din zonă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici