- Home
- Politic
- IAŞI, (22.05.2015, 13:30)
- Florin Gheţău
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, aflat în arest la domiciliu, a fost suspendat din funcţie de către prefectul judeţului
Primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, aflat în arest la domiciliu în dosarul în care edilul este cercetat pentru că ar fi apelat la angajaţii Poliţiei Locale ca să-şi urmărească fosta iubită, a fost suspendat din funcţie, vineri, printr-un ordin emis de către prefectul judeţului, Dan Cârlan.
433 afișări
Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, aflat în arest la domiciliu, a fost suspendat din funcţie de către prefectul judeţului
Prefectul judeţului Iaşi, Dan Cârlan, a anunţat, vineri, printr-un comunicat de presă, că a emis ordinul privind suspendarea din funcţie a primarului municipiului, Gheorghe Nichita, pe durata cât acesta este arestat la domiciliu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"La data de 22 mai 2015, în termenul legal prevăzut de art. 71 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, a fost emis Ordinul Prefectului judeţului Iasi privind constatarea suspendării de drept a exercitării mandatului de primar al Municipiului Iasi de către domnul Gheorghe Nichita, pe durata existenţei măsurii preventive a arestului la domiciliu. Grupul de lucru constituit la nivelul Instituţiei Prefectului judeţului Iasi, analizând documentele comunicate de către instanţă (Curtea de Apel Bucureşti) precum şi prevederile legale aplicabile, a constatat că, în comunicarea adresată instituţiei prefectului, instanţa de judecată a înţeles să indice în mod expres aplicarea art. 71 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, articol care reglementează suspendarea de drept a mandatului de primar”, se arată în comunicatul semnat de prefectul Iaşiului Dan Cârlan.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Shakira numește monogamia o „utopie”. Ce spune cântăreața la doi ani de la despărțirea de Piqué
-
Dronele Institutului de Fizică a Pământului monitorizează zona surpării din Slănic
-
A ordonat Putin uciderea lui Navalnîi? Iată ce arată evaluarea agenţiilor de informaţii americane
-
Mare economist maghiar: „Uitaţi de Austria. Trebuie să ajungem din urmă România!"
Totodată, prefectul de Iaşi recomandă secretarului Consiliului Local să convoace plenul consiliului pentru ziua de luni, pentru desemnarea viceprimarului care va exercita temporar atribuţiile primarului Nichita.
De asemenea, va fi desemnat un nou viceprimar, din rândul consilierilor, în locul viceprimarului care va prelua atribuţiile lui Nichita.
Cel mai probabil, atribuţiile primarului Gheorghe Nichita vor fi preluate de către viceprimarul social-democrat Mihai Chirica.
Primarul Gheorghe Nichita este cercetat în arest la domiciliu din 8 mai, decizie luată de Curtea de Apel Bucureşti, care a înlocuit hotărârea Tribunalului Bucureşti de cercetare a edilului sub control judiciar.
În acelaşi dosar, sunt cercetaţi, sub control judiciar, Liviu Hliboceanu, şeful Poliţiei Locale Iaşi, şi Ştefan Avîrvarei, şef serviciu în aceeaşi instituţie.
Gheorghe Nichita este suspectat în acest dosar că îi folosea pe angajaţii Poliţiei Locale Iaşi, instituţie subordonată primăriei, să supravegheze anumite persoane, iar directorul Poliţiei Locale îl ţinea la curent cu toate detaliile legate de persoanele urmărite.
Procurorii DNA au dispus, pe 1 mai, începerea acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a primarului Gheorghe Nichita, pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată (cinci acte materiale), abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, acces ilegal la un sistem informatic şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.
Alături de el au fost reţinuţi atunci directorul general al Poliţiei Locale Iaşi, Liviu Hliboceanu, pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată (3 acte materiale) şi abuz în serviciu, şi Ştefan Avîrvarei, şef servicu în cadrul Poliţiei Locale, pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, complicitate la abuz în serviciu, abuz în serviciu, acces ilegal la un sistem informatic şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.
Adina Samson, şef de serviciu în Primăria Iaşi, cu care edilul Gheorghe Nichita a avut o relaţie de câţiva ani, l-ar fi denunţat pe acesta după ce el i-ar fi pus pe poliţiştii locali să o urmărească.
Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, s-ar fi folosit inclusiv de clanul Cordunenilor, pe lângă angajaţi ai Poliţiei Locale şi ai altor instituţii din Primărie, pentru a-şi urmări iubita şi a ameninţa un bărbat cu care s-a întâlnit aceasta la un moment dat, potrivit unor documente ale anchetatorilor.
Adina Samson spunea că a fost lovită de edil, care o hărţuia şi ameninţa că o va distruge, iar în septembrie 2014 i-a comunicat acestuia că vrea să încheie relaţia, precizând că în octombrie a făcut o plângere la Parchet împotriva primarului, după ce acesta a început să o urmărească şi să o ameninţe din momentul în care i-a spus că vrea să pună punct relaţiei. Ea mai spunea că niciodată nu a făcut o plângere la DNA şi că singurul său demers a fost cel de la Parchet, din octombrie 2014, arătând, totodată, că îi spusese primarului că va mai face o plângere şi că se vor vedea la tribunal.
În 7 mai, Gheorghe Nichita a anunţat, printr-un comunicat de presă, că s-a autosuspendat din funcţia de vicepreşedinte PSD la nivel naţional, dar şi din cea de preşedinte al PSD Iaşi. Nichita a precizat că până la clarificarea situaţiei sale juridice atribuţiile de preşedinte al PSD Iaşi au fost preluate de către Victorel Lupu, prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PSD Iaşi.
Gheorghe Nichita este primar al Iaşiului din anul 2003, iar din iulie 2000 este membru PSD.
Citește pe alephnews.ro: Cum să-ți stimulezi metabolismul? 5 moduri simple pentru a accelera pierderea de grăsime
Citește pe www.zf.ro: Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Pensionarii vor primi banii înaintea Paștelui. Poșta Română a început distribuirea în avans a pensiilor
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe