- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
PSD a finalizat textul moţiunii de cenzură şi vrea să o depună în Parlament la 17 mai
PSD a definitivat textul moţiunii de cenzură, pe care doreşte să o introducă în Parlament în data de 17 mai, când vor fi "comemorate patru luni, trei săptămâni şi două zile" de la învestirea actualului Guvern, a anunţat, joi, senatorul Lia Olguţa Vasilescu.
PSD a finalizat textul moţiunii de cenzură şi vrea să o depună în Parlament la 17 mai (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)
Vasilescu a declarat, într-o conferinţă de presă, că, joi, departamentele de specialitate ale partidului au finalizat textul moţiunii de cenzură, cu titlul "România, un fleac, au ciuruit-o".
Purtătorul de cuvânt al departamentelor PSD a afirmat că textul elaborat va fi supus discuţiei Biroului Permanent Naţional, care va decide, totodată, şi data la care moţiunea va fi depusă la Parlament.
"Noi propunem ca moţiunea să fie iniţiată pe 17 mai, când vom comemora 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile din drama trăită de poporul român", a spus Vasilescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Hamas acceptă propunerea de încetare a focului prezentată de Egipt și Qatar / Israelul nu a răspuns propunerii, Ben Gvir solicită începerea ofensivei în Rafah
-
Vizita lui Xi Jinping în Franţa: Macron salută ”angajamentele” chineze de a se abţine de la vânzarea de „orice armă” către Moscova
-
Germania îşi recheamă ambasadorul în Rusia din cauza îngrijorărilor legate de atacul cibernetic
-
Războiul cu drone maritime a început. Ce fac Statele Unite?
Ea a precizat că, în cele 40 de pagini ale textului moţiunii de cenzură, social-democraţii acuză consecinţele salarizării unitare în sistemul bugetar, creşterea şomajului, colapsul social, "transporturile în pană", măsurile "imaginare" anticriză, "agricultura în sapă de lemn", "egalitatea de şanse doar pentru gaşca portocalie", "România, o republică a procurorilor".
Vasilescu a menţionat, răspunând unor întrebări, că textul moţiunii nu a fost transmis PNL, decizia politică legată de o eventuală colaborare PSD-PNL, fie pe text, fie pe vot, aparţinând BPN.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO