REPORTAJ: Liberalii îşi înscriu candidaturile pentru locale până la 1 august. Planuri pentru Capitală

Liberalii care vor să candideze la locale îşi pot anunţa în cadrul partidului această intenţie până la 1 august, mai mulţi lideri PNL dorind să intre în cursă pentru primăriile din Bucureşti, între aceştia fiind Ludovic Orban şi Cristian Buşoi, care vizează fotoliul de primar general al Capitalei.

857 afișări
Imaginea articolului REPORTAJ: Liberalii îşi înscriu candidaturile pentru locale până la 1 august. Planuri pentru Capitală

REPORTAJ: Liberalii îşi înscriu candidaturile pentru locale până la 1 august. Planuri pentru Capitală (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Secretarul general al PNL, Marian Petrache, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că le-a transmis colegilor ca, acolo unde PNL nu va avea un candidat cu şanse de reuşită, pentru alegerile locale, unul dintre copreşedinţii organizaţiilor să îşi asume responsabilitatea candidaturii. Petrache a precizat că listele finale ale candidaturilor asumate intern vor fi transmise la centru până la 1 august.

"Am transmis colegilor ca, acolo unde nu se găseşte un candidat pe măsura partidului, un copreşedinte să îşi asume responsabilitatea candidaturii. (...) Toţi preşedinţii de filiale trebuie să facă un recensământ asupra intenţiilor de a candida din partea primarilor actuali, pentru că ei au drept de preempţiune, aşa cum am anunţat în campania electorală de la alegerile prezidenţiale. Vrem să ştim câţi dintre primarii actuali îşi menţin intenţia de a candida, urmând să avem o bază de date a candidaturilor pentru fiecare localitate din România, în parte, după care să urmeze analiza internă şi sondajele de opinie, acolo unde este cazul", a declarat Marian Petrache.

Secretarul general al PNL a mai afirmat că sondajele de opinie urmează să fie realizate începând cu luna septembrie, "după ce oamenii se întorc din concediul de odihnă".

Marian Petrache a susţinut că "important este ca filala şi copreşedinţii să găsească candidatul cel mai potrivit pentru a avea şansele cele mai mari" la alegerile locale de anul viitor şi nu faptul că "aceşti candidaţi vin din societatea civilă, din rândurile fostului PNL sau PDL".

De asemenea, secretarul general PNL a confirmat informaţiile potrivit cărora mai mulţi membri PNL şi-ar fi exprimat intenţia să candideze la alegerile locale, în Municipiul Bucureşti, printre aceştia fiind Diana Tuşa - pentru Primăria Sectorului 1, Dan Cristian Popescu - Primăria Sectorului 2, Ovidiu Raeţchi - Primăria Sectorului 5, Razvan Mironescu - Primăria Sectorului 6.

Candidatura pentru Primaria Capitalei ar putea fi disputată în interiorul PNL, conform intenţiilor de candidatură anunţate până la acest moment, de europarlamentarul Cristian Buşoi şi de prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban.

Întrebat pentru ce primărie din Capitală se aşteaptă ca partidul să ducă cea mai grea bătălie, Marian Petrache, a declarat că "este un subiect sensibil".

"Este un subiect dificil. Sunt sigur că nu se va rămâne doar aici, vor fi şi alte candidaturi. Este timp suficient. Cel puţin la Primăria Capitalei avem două intenţii declarate, Cristian Buşoi şi Ludovic Orban", a afirmat Marian Petrache.

 

Diana Tuşa îşi înscrie în PNL candidatura pentru Primăria lui Chiliman

Deputatul PNL Diana Tuşa a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că s-a înscris în competiţia internă pentru candidatura la funcţia de primar al Sectorului 1, dar a precizat că speră ca actualul primar, Andrei Chiliman, să reuşescă să îşi rezolve probleme din justiţie, în timp util, ca să poată candida din nou la alegerile locale din 2016.

"Ca toţi ceilalţi membri de partid, până pe data de 1 august ne putem anunţa şi depune la partid intenţia de candidatură. Alături de alţi colegi am făcut şi eu acest lucru (pentru Primăria Sectorului 1 - n.r.)", a spus Diana Tuşa.

Diana Tuşa nu a vrut să se pronunţe pe tema reînnoirii candidaturii lui Andrei Chiliman, însă a ţinut să precizeze că speră că actualul primar al Sectorului 1 "va reuşi să îşi demonstreze, în timp util, nevinovăţia şi să îşi elucideze probleme pe care le are ca să poată candida anul viitor".

 

Răzvan Mironescu intră în cursă pentru Sectorul 6, unde Rareş Mănescu nu mai candidează

Deputatul PNL Răzvan Mironescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că şi-a depus candidatura internă pentru Primăria Sectorului 6, în termenul stabilit, iniţial, de PNL, data 15 iulie.

"În Sectorul 6 sunt, deocamdată, singura opţiune pe care o are partidul, în principiu, pentru că discuţia nu am făcut-o de unul singur. A fost o decizie colectivă, luată în cadrul filialei. Actualul primar Rareş Mănescu nu îşi mai doreşte să candideze, în calitatea sa de preşedinte al filialei mi-a susţinut această candidatură internă", a afirmat Răzvan Mironescu.

Întrebat cum a fost primită candidatura sa de către colegii din partid, Mironescu a afirmat că filiala din care face parte şi-a declarat intenţia de a-i susţine candidatura, însă, la nivel central nu a primit "niciun feedback, dar nici vreo opoziţie". "No news, good news" (nicio veste este o veste bună - n.r.), a continuat Răzvan Mironescu.

 

Vicepreşedintele liberal Sulfina Barbu, a cărei candidatură a fost vehiculată, recent, pentru Primăria Sectorului 3, a declarat, luni, că, deocamdată, nu ia în calcul să îşi depună candidatura, precizând că filiala Sectorului 3 va realiza până pe 24 iulie o analiză a potenţialelor candidaturi, care va fi, ulterior, transmisă la centru.

"Deoamdată nu iau în calcul posibilitatea să îmi depun cadidatura, termenul este 1 august. Am stabilit ca până pe 24 iulie să facem o analiză, să vedem cine şi-a depus candidatura şi pentru ce funcţii, ulterior voi vedea exact ce este de făcut. Am colegi care sunt consilieri locali, care activează în consiliul local de mai mult timp. Nu am luat, deocamdată, în calcul o astfel de candidatură. Am colegi noi de la PNL, acum, avem şi viceprimar în funcţie, în persoana domnului Tudorache, colegi care activează în consiliul local şi vor să candideze. Nu pot să vă spun în acest moment că iau în calcul o candidatură internă pentru că am colegi care ştiu sigur că îşi doresc să candideze şi la consiliul local şi la consiliul judeţean şi pentru funcţia de primar", a afirmat Sulfina Barbu.

Ea a mai spus că, până pe 24 august, se va face o analiza internă a intenţiilor de candidatură, urmând să se verifice dacă dosarele sunt complete, dacă respectă formal ce s-a stabilit la partid, precum şi care este punctaj obţinut de fiecare candidat în baza criteriilor interne, de activitate politică şi profesională.

"Este un punctaj pentru activitatea politică, pentru activitatea profesională, fiecare candidat trebuie să spună în ce domeniu vrea să candideze în funcţie de competenţele pe care le are", a subliniat Sulfina Barbu.

Cât priveşte candidaturile care s-au vehiculat, vicepreşedintele PNL a opinat că "sunt candidaturi valoroase, cu şanse mari de reuşită", precizând că liberalii vehiculaţi că se vor înscrie în cursa pentru alegerile locale de anul viitor sunt "colegi cu experienţă" .

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici