Senatorul Alexandru Cordoş ar putea fi suspendat din funcţia de vicepreşedinte al PSD Cluj

Senatorul Alexandru Cordoş ar putea fi suspendat din funcţia de vicepreşedinte al PSD Cluj până la finalizarea anchetei în care este implicat, el fiind urmărit penal pentru fapte de corupţie în dosarul în care soţia sa a fost arestată pentru trafic de influenţă în formă continuată.

342 afișări
Imaginea articolului Senatorul Alexandru Cordoş ar putea fi suspendat din funcţia de vicepreşedinte al PSD Cluj

Senatorul Alexandru Cordoş ar putea fi suspendat din funcţia de vicepreşedinte al PSD Cluj (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al PSD Cluj, Horia Nasra, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că trebuie luată o decizie în privinţa lui Alexandru Cordoş, în urma acuzaţiilor aduse acestuia de către DNA.

"În zilele următoare va fi organizată o şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al PSD Cluj în care vom analiza situaţia senatorului Alexandru Cordoş. Va trebui să luăm o decizie în privinţa sa, în urma acuzaţiilor aduse acestuia de către DNA. Dl. Cordoş riscă suspendarea din funcţia de vicepreşedinte al PSD Cluj până la finalizarea anchetei”, a spus Nasra.

Alexandru Cordoş este urmărit penal, alături de fiica sa, Andreea Alexandra Cordoş, în dosarul în care soţia sa, Mihaiela Cordoş, referent la Spitalul Judeţean Cluj, a fost arestată preventiv, vineri, pentru trafic de influenţă în formă continuată.

Mihaiela Cordoş a fost reţinută joi seară şi a fost adusă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare, întrucât în aceeaşi cauză este urmărit penal şi soţul ei, Alexandru Cordoş, care are calitatea de senator.

Mihaela Cordoş, referent la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca, este urmărită penal pentru trafic de influenţă, în formă continuată (26 acte materiale), în timp ce soţul şi fiica sa sunt acuzaţi de complicitate la trafic de influenţă, în formă continuată.

Potrivit unui comunicat al DNA, începând cu noiembrie 2014, Mihaela Cordoş a pretins de la mai multe persoane sume de bani cuprinse între 1.000 şi 10.000 lei, pentru ca, prin influenţa pe care ea şi soţul său o aveau asupra persoanelor cu funcţii de conducere din Spitalul Clinic Judeţean Cluj, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi alte instituţii publice să obţină cumpărătorilor de influenţă posturi/locuri de muncă cum ar fi cele de: profesor suplinitor, infirmier, asistent medical, juristconsult etc.

În perioada ianuarie - aprilie 2015, Mihaela Cordoş a fost sprijinită şi de fiica sa, Andreea Alexandra Cordoş, care ştia că mama sa primea foloase necuvenite pentru a-şi trafica influenţa pe lângă diferite persoane din instituţiile amintite, mai arătau procurorii.

Conform acestora, în 24 ianuarie 2015, la solicitarea mamei sale, Andreea Cordoş a mers la locul de muncă al unei persoane şi i-a remis acesteia subiectele pentru proba orală a unui concurs pentru ocuparea unui post de asistent medical la Spitalul Clinic Judeţean Cluj. În alte două rânduri, aceasta a înapoiat unor persoane o parte din banii pe care mama sa îi primise pentru a-şi trafica influenţa pe lângă membrii comisiilor de examinare de la Spitalul Clinic Judeţean Cluj.

Joi, la sediul DNA Cluj, au fost audiate atât Mihaela Cordoş şi fiica acesteia, cât şi senatorul PSD Alexandru Cordoş, care s-a prezentat singur la sediul instituţiei, însoţit de un avocat care preciza că parlamentarul nu a fost citat de procurori, ci "a venit să vadă care-i treaba".

De asemenea, joi în acest dosar au fost făcute percheziţiie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj.

Surse din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj declarau corespondentului MEDIAFAX că Mihaiela Cordoş a făcut parte de mai multe ori din comisii de organizare a unor concursuri de posturi organizate în cadrul unităţii medicale.

Surse judiciare afirmau că senatorul Alexandru Cordoş a sunat-o şi i-a cerut fiicei sale să înapoieze banii unuia dintre cumpărătorii de influenţă, după ce a aflat că procurorii DNA fac mai multe percheziţii şi este vizată soţia sa.

Totodată, potrivit procurorilor anticuropţie, după ce aflat de percheziţiile de la Spitalul Judeţean Cluj, senatorul Alexandru Cordoş şi-a trimis fiica să ascundă la o prietenă o geantă cu acte, recuperată ulterior de procurori, care susţin în referatul de propunere a arestării soţiei parlamentarului că se încearcă împiedicarea anchetei penale.

În legătură cu acest caz, senatorul Cordoş a declarat, joi, corepondentului MEDIAFAX: "Am încredere că aceste acuzaţii nu sunt adevărate, am încredere în soţia mea, în familia mea. Faptul că lucrează la Resurse Umane, sigur că este obligată să vorbească cu multă lume, dar eu cred că aceste lucruri justiţia le va dovedi că nu sunt adevărate. În ceea ce mă priveşte, nu am nicio legătură cu aceste lucruri, este expunerea omului politic întotdeauna în această situaţie".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici