Tăriceanu, despre atacurile asupra premierului Dăncilă: Nu mai am demult aşteptări de la USR, dar PNL m-a surprins

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că nu mai are demult aşteptări de la tinerii din USR care au huiduit-o şi au criticat-o pe Viorica Dăncilă, însă a fost surprins că PNL s-a alăturat comportamentului acestora. Liderul ALDE a precizat că Raluca Turcan nu va mai scăpa de apelativul „vipera”.

990 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu, despre atacurile asupra premierului Dăncilă: Nu mai am demult aşteptări de la USR, dar PNL m-a surprins

Tăriceanu, despre atacurile asupra premierului: Nu mai am demult aşteptări de la USR, dar PNL m-a surprins

„Ieri (luni - n.r.) am asistat la cel mai jalnic spectacol din Parlamentul României de după 1989. Doamna prim-ministru a prezentat plenului Camerei Deputaţilor concluziile Guvernului cu privire la aşa-zisa “ordonanţă pe lăcomie” (OUG 114) după consultările cu reprezentanţii mediului de afaceri. Demersul doamnei prim-ministru face parte din relaţionarea normală dintre executiv şi legislativ şi ar fi trebuit să fie apreciat de toţi colegii parlamentari, de oricare parte a baricadei ar fi! Nu putem pretinde ca toţi să fie de acord cu ceea ce spune Guvernul sau coaliţia de guvernare - acesta este farmecul democraţiei, nu? - dar nu este o soluţie să aduci maidanul şi mahalaua în Parlamentul României”, a scris Călin Popescu Tăriceanu, marţi, pe Facebook.

„Nu mai am, de multă vreme, aşteptări de la mai tinerii colegi din USR să înţeleagă ce înseamnă decenţa şi toleranţa în politică, dar am fost surprins de faptul că PNL, partidul pluralismului politic şi al dreptului la liberă exprimare, s-a alăturat foarte natural huiduielilor şi înjurăturilor useriste! Pe semne goana după voturi te îndeamnă să faci orice!”, a completat preşedintele ALDE.

Acesta lansează şi un îndemn către Opoziţie, transmiţând că atitudinea PNL şi USR divizează societatea românească.

„Oameni buni, a diviza societatea românească este cel mai dăunător lucru pe care-l puteţi face! Dacă speraţi că săparea de tranşee va aduce mai multe voturi decât clădirea de poduri, vă înşelaţi, şi vă spune asta unul care în anii ’90 şi-a petrecut tinereţea politică în stradă luptând pentru dreptul vostru de a putea înjura astăzi! Nici în stradă şi nici în Parlament nu am adus însă ura şi jignirile personale! Pentru că, oricât de multe lucruri ne-ar separa şi oricât de multe din valorile noastre ar contrasta, România trebuie guvernată! Cu calm, cu înţelepciune, cu răbdare, cu toleranţă! P.S. Ieri (luni - n.r.) doamna Turcan s-a procopsit cu o etichetă pe care doamna prim-ministru Dăncilă i-a pus-o într-un moment de inspiraţie şi de care nu cred că va mai scăpa – <vipera>”, a conchis liderul ALDE.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă participă, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea din cadrul „Orei Premierului”, pe marginea OUG 114 care introduce, printre altele, „taxa pe lăcomie” pentru bănci, la solicitarea grupului parlamentar al PNL. Tema propusă de PNL la „Orei premierului”este „Opriţi Ordonanţa Lăcomiei, Ordonanţa care bagă România în faliment”.

În discursul din plen, şeful Executivului a afirmat, după ce Raluca Turcan i-a transmis că ratarea examenelor şcolare de către premier a reprezentat motivul pentru care a semnat OUG 114, că nu a ratat nimic şi că aceasta aruncă venin, încât ar face invidioasă o viperă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici