Tăriceanu: Propunerile mele au fost speculate, nu promovez ideea unui conflict intern în PNL

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că propunerile sale de modificare a Statutului partidului au fost interpretate de unii dintre colegii "mai pripiţi" şi cu "mai puţină experienţă", menţionând că nu doreşte să promoveze un conflict intern în PNL.

421 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu: Propunerile mele au fost speculate, nu promovez ideea unui conflict intern în PNL

Călin Popescu Tăriceanu (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Tăriceanu a declarat, după şedinţa BPC al PNL, că a prezentat propunerile sale de modificare a Statutului partidului, pentru introducerea unor alegeri primare în PNL în scopul desemnării candidatului la alegerile prezidenţiale, precum şi pentru alegerea uninominală a persoanelor din conducea partidului.

"Impresia mea este că anumite interpretări, speculaţii care s-au făcut au deformat esenţa propunerii mele şi unii dintre colegii mei poate mai pripiţi, mai cu puţină experienţă câteodată, au intrat în acest joc şi au transformat o propunere care este esenţialmente de democratizare şi modernizare a funcţionării PNL într-un conflict intern. Nu am avut şi nu am nici cel mai mic gând să promovez ideea unui conflict în PNL, este ideea la care ţin, pe care o am, de a încerca să ţinem pas cu vremurile", a susţinut Tăriceanu.

El a mai afirmat că propunerea sa ar avea "darul de a atrage în mod favorabil atenţia opiniei publice. a cetăţenilor, a votanţilor (...) asupra modului în care funcţionează un partid în România".

Tăriceanu a susţinut că prin modul în care colegii din conducerea PNL au reacţionat s-a creat "premisa" unei situaţii conflictuale care să afecteze imaginea partidului.

"Ceea ce este cel mai preţios lucru pentru care am luptat ca om cu convingeri profund liberale este libertatea de gândire şi libertatea de expresie, prin urmare într-un partid modern liberal cred că aceste lucruri trebuie să fie acceptate ca o premisă a bunei funcţionări a partidului pentru a avea o viaţă sănătoasă şi o funcţionare sănătoasă într-un partid politic", a mai afirmat fostul premier.

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a propus ca desemnarea candidatului PNL la Preşedinţie să se facă printr-un scrutin intern, aşa cum se întâmplă în alte ţări, menţionând că cel desemnat va trebui să aibă şansele cele mai mari de a obţine mandatul prezidenţial. "Propunerea mea e ca în PNL desemnarea candidatului (la Preşedinţie, n.r.) să se facă printr-un scrutin intern", a spus Tăriceanu, vineri, într-o conferinţă de presă.

Tăriceanu a apreciat că în organizarea alegerilor interne în PNL pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale ar trebui să se desfăşoare cel mai devreme în martie 2014, precizând că această idee ar duce la modernizarea necesară partidului.

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, duminică seară, că nu exclude posibilitatea de a se înscrie într-o cursă pentru a fi desemnat candidat la prezidenţiale, precizând că în cadrul Congresului PNL Crin Antonescu a fost validat ca propunere de candidat şi nu ales de către delegaţi.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică seară, că nu "oricine din PNL" poate fi susţinut de către PSD şi PC pentru poziţia de candidat la alegerile prezidenţiale, în timp ce secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a menţionat că este "exclus" ca partidul să susţină altă persoană.

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, sâmbătă, că, în cazul fostului premier Călin Popescu Tăriceanu, conflictul cu acesta nu va fi "o poveste fără sfârşit" în interiorul PNL, reproşându-i poziţii identice cu "propagandiştii pedelişti" şi faptul că a stat "pe margine" la momentul consolidării USL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici