Cel puțin șapte persoane au fost ucise și 69 rănite după ce un pod s-a prăbușit pe șinele de cale ferată, ceea ce a dus la deraierea unui tren în regiunea Bryansk din Rusia, aproape de granița cu Ucraina, au anunțat autoritățile ruse duminică dimineața, citate de Reuters.
Polonia organizează duminică alegeri prezidențiale, care vor determina dacă cea mai mare țară din aripa estică a Uniunii Europene își consolidează locul în curentul principal al blocului sau se îndreaptă spre naționalismul de tip MAGA, scrie Reuters.
Un incident grav a avut loc sâmbătă seara în cartierul Cosmopolis, situat la marginea Capitalei. Martorii au anunţat că s-au auzit mai multe focuri de armă.
Încă un pod s-a prăbușit duminică dimineața în Rusia, în regiunea Kursk. Este al doilea pod prăbușit după cel din Bryansk, care a căzut pe o cale ferată, provocând deraierea unui tren.
Cel puțin 21 de persoane au fost ucise duminică în timp ce mergeau să primească ajutor de la o fundație susținută de Israel în Fâșia Gaza, potrivit reprezentanților unui spital administrat de Crucea Roșie, scrie AP.
Noul cancelar al Germaniei, Friedrich Merz, se va deplasa săptămâna viitoare, joi, la Washington, pentru a se întâlni cu președintele american Donald Trump.
Copilăria este darul lui Dumnezeu pentru lume, susține ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, într-un mesaj adresat cu ocazia Zilei Copilului. Ministerul a lansat ghiduri care îi ajută pe copii să participe activ la deciziile care îi privesc.
Sute de persoane au fost reținute la Paris în urma ciocnirilor cu poliția, după ce fanii echipei Paris Saint-Germain (PSG) au sărbătorit victoria clubului lor în finala Ligii Campionilor, informează BBC.
Hamas a anunțat sâmbătă că încearcă să obțină modificări la o propunere susținută de SUA pentru o încetare temporară a focului cu Israelul în Gaza, dar emisarul președintelui Donald Trump a respins răspunsul grupului ca fiind „total inacceptabil”, scrie Reuters.
Ziua Copilului a început în a doua duminică a lunii iunie, în 1857, datorită reverendului Dr. Charles Leonard, pastor al Bisericii Universaliste a Răscumpărătorului din Chelsea, Massachusetts: Leonard a organizat un serviciu special dedicat și pentru copii.
Cristinel Sorin Efta a răspuns, în exclusivitate pentru Gândul, la acuzațiile de amenințare lansate de Sebastian Burduja, ministrul Energiei, sâmbătă seara pe Facebook. Fostul președinte al Consiliului de Administrație al CNCIR a declarat că nu consideră că l-a amenințat pe ministrul Energiei.
Paris Saint-Germain, câștigătoare în premieră a Ligii Campionilor, a primit trofeul în cadrul ceremoniei care a avut loc după finala cu Inter Milano, scor 5-0, la Munchen.
Pe 1 iunie 2025, astrele aduc schimbări fine, dar cu impact real asupra multor zodii. Este o zi favorabilă comunicării sincere, introspecției și reconectării cu propriul echilibru interior. Descoperă mai jos cum influențează această energie zodia ta.
Hamas a răspuns sâmbătă la propunerile de încetare a focului susţinute de SUA, afirmând că a fost de acord să elibereze 28 de ostatici vii şi morţi, dar reafirmându-şi cererea de încetare a războiului şi de retragere a trupelor israeliene din Gaza, transmite Reuters.
Armata israeliană a anunţat sâmbătă că l-a ucis pe Mohammad Sinwar, şeful Hamas din Gaza, pe 13 mai, confirmând ceea ce prim-ministrul Benjamin Netanyahu a declarat la începutul acestei săptămâni, scrie Reuters.
Ministrul Energiei Sebastian Burduja susţine că a fost ameninţat de fostul preşedinte al CA al Companiei Naţionale pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune (CNCIR).
Cinci instituţii evreieşti au fost stropite cu vopsea verde în Paris în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă. Poliţia a deschis o anchetă, potrivit unor surse citate de Reuters.
Surse spun că în perioada în care îl sprijinea activ pe Donald Trump, inclusiv prin participarea la mitinguri electorale și întâlniri strategice, Elon Musk ar fi consumat în mod regulat droguri, depășind cu mult limita unui consum ocazional.
În inima Cetății Vaticanului, reședința papei Leon al XIV-lea, se află o colecție vastă de artefacte indigene care, potrivit unor voci, nu ar trebui să se afle acolo.
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat sâmbătă că Germania se va confrunta cu o „prăbușire economică” din cauza politicilor sale „prostești”.
Vor exista despăgubiri din partea statului, iar pe termen lung trebuie să consolidăm digurile, pe toate zonele care au risc de inundaţii, a spus duminică la Băcel, o localitate din judeţul Covasna grav afectată de inundaţii, preşedintele Nicuşor Dan.
În România, hipertensiunea arterială afectează aproape jumătate din populația adultă, cu o prevalență de 48% în rândul persoanelor cu vârste între 30 și 79 de ani, potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății din 2023.
Vicepreşedintele Parlamentului European, Victor Negrescu, anunţă sâmbătă că a cerut sprijin de urgenţă din partea Uniunii Europene pentru Salina Praid şi comunităţile afectate de inundaţii.
Autorităţile turce au ordonat reţinerea a zeci de persoane acuzate de corupţie, inclusiv membri ai partidelor de opoziţie, în Istanbul şi oraşul Adana, scrie BBC.
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a lansat un apel de proiecte de peste 14 milioane de euro pentru îmbunătăţirea accesului persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii.
Ana Bărbosu a căştigat duminică medalia de aur la sol la Campionatele Europene de la Leipzig. Este a patra medalie obţinută de Ana Bărbosu la această competiţie.
Oficiali britanici și francezi elaborează un plan de apărare pentru Ucraina, anticipând o posibilă retragere a sprijinului american sub administrația Trump.
Polonezii aleg duminică, în turul doi al alegerilor prezidenţiale între Rafal Trzaskowski şi Karol Nawrocki, „un test de democraţie prin care am trecut şi noi pe 18 mai”, arată USR.
„Încet, încet, trebuie să ne vină mintea la cap ca partid, să intrăm la guvernare, pentru că într-adevăr e o realitate, suntem pe marginea prăpastiei”, susține social-democratul Constantin Toma, primarul Buzăului.
Un scandal în care au fost implicate nouă persoane a izbucnit vineri seara la bordul avionului care urma să decoleze de pe Otopeni spre Oslo. Toate persoane implicate au fost debarcate, iar una a fost preluată de ambulanţă.
Iranul a desfăşurat activităţi nucleare secrete cu materiale nedeclarate organismului de supraveghere nucleară al ONU în trei locaţii care au fost mult timp sub investigaţie, a declarat organismul de supraveghere într-un raport către statele membre, citat de Reuters.
„În cel mult trei săptămâni, Salrom va construi un bypass pentru a opri pătrunderea apei dulci în salină. Va urma evacuarea controlată a apei”, a anunţat sâmbătă, pe Facebook, preşedintele Nicuşor Dan, după ce a mers la Salina Praid.
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a declarat sâmbătă că sprijinul oferit de China și Coreea de Nord Rusiei în războiul din Ucraina reprezintă o amenințare „extrem de îngrijorătoare” la adresa securității globale.
Pompierii au intervenit sâmbătă pentru evacuarea apei din zeci de gospodării din judeţul Covasna. Conform pompierilor, nivelul apelor este în scădere, însă forţele de intervenţie rămân mobilizate în teren, pregătite să acţioneze la nevoie.