- Home
- Social
- BAIA MARE, (19.10.2019, 10:13)
- Departamentul Corespondenţi
Accident mortal: Un tânăr şi-a pierdut viaţa, după ce a intrat cu maşina într-o poartă
Un tânăr de 22 ani din Maramureş a murit sâmbătă după ce, depăşind o maşină în curbă, s-a izbit de balustrada unui pod, de o poartă şi un stâlp, după care s-a răsturnat. Atât tânărul de 22 de ani, cât şi şoferul maşinii lovite, băut, aveau permisele suspendate.

Tânăr de 22 ani, mort după ce a intrat cu maşina într-o poartă
Potrivit Poliţiei Maramureş, din primele informaţii reiese că un tânăr de 22 de ani, din comuna Sarasău, conducea pe o stradă din Sighetu Marmatiei, iar într-o curbă a trecut peste linia continuă ca să depăşească o maşină.
Pentru că nu a păstrat distanţa, cele două autoturisme s-au lovit, iar după impact autoturismul condus de tânărul din Sarasău a intrat pe sens opus, a lovit balustrada de protecţie a unui pod, a fost proiectat în poarta de acces a unui imobil, a distrus o conductă de gaz şi stâlpul de susţinere a reţelei electrice, după care s-a răsturnat.
Tânărul de la volan a murit.
Celălalt autoturism a derapat şi s-a izbit de un stâlp. Şoferul acestuia consumase alcool, având 0.57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cei doi tineri implicaţi în accident aveau dreptul de a conduce suspendat.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe