- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (19.09.2014, 15:34)
- Roxana Alexe
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
ANSVSA: Peste 750 de animale au fost afectate de boala limbii albastre, în 22 judeţe
Peste 750 de animale au fost afectate de boala limbii albastre, în 130 de comune din 22 de judeţe, cele mai multe cazuri fiind în Buzău, Prahova, Vrancea, Gorj şi Olt, potrivit situaţiei transmise vineri de ANSVSA.
585 afișări
ANSVSA: Peste 750 de animale au fost afectate de boala limbii albastre, în 22 judeţe (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) arată, într-un comunicat de presă transmis agenţiei MEDIAFAX, că potrivit noului bilanţ, numărul animalelor afectate de boala limbii albastre a ajuns la 757, cele mai multe fiind în judeţele Buzău - 205 în 27 de comune, Prahova - 138 în 31 de comune, Vrancea - 96 în 17 comune, Gorj - 67 în zece comune, Olt - 62 în două comune, Vâlcea - 46 în 11 comune şi Bacău - 35 în trei comune.
De asemenea, boala este confirmată în judeţele Dâmboviţa - la 26 de animale dintr-o comună, Constanţa - 26 din trei comune, Teleorman - 11 din trei comune, Mehedinţi - şapte din şapte comune, Argeş - nouă din două comune, Vaslui -nouă din trei comune şi Dolj - şase din două comune.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Klaus Iohannis, decorat în SUA: Președintele României primește în această noapte premiul Distinguished International Leadership Award pentru 2024
-
Certificate de naştere şi de deces în format digital în mai multe oraşe din ţară
-
Cazurile de rujeolă cresc din nou în Europa, cu România pe loc fruntaş
-
UE, acord privind profiturile de pe urma mărfurilor ruseşti: 90% din fonduri vor fi folosite pentru a ajuta militar Ucraina
Ponderea animalelor afectate de boală, din totalul celor 5.937.668 existente în cele 22 de judeţe, este de 0,01 la sută. Dintre animalele bolnave, 132 au murit, a precizat ANSVSA.
Potrivit sursei citate, au fost organizate întâlniri de informare şi instruire cu medicii veterinari oficiali, cu reprezentanţii asociaţiilor profesionale ale crescătorilor de bovine şi ovine, precum şi cu reprezentanţi ai firmelor de transport animale, în care s-a discutat despre profilaxia generală care trebuie respectată pentru prevenirea introducerii virusului Bluetongue în zonele neafectate de boală şi măsurile de restricţie a circulaţiei animalelor, în cazul judeţelor unde evoluează boala.
ANSVSA a dispus închiderea tuturor târgurilor de animale, până 5 octombrie, având în vedere evoluţia bolii în România şi restricţii asupra mişcării impuse animalelor din speciile receptive. Echipe mixte formate din inspectori ANSVSA şi reprezentanţi ai Ministerul Afacerilor Interne vor face controale, la nivel naţional, pentru a verifica dacă sunt respectate aceste măsuri.
Primul caz de boala limbii albastre în România a fost diagnosticat în 22 august, în judeţul Buzău.
Această boală este produsă de un virus, afectează rumegătoarele şi se transmite doar prin înţepătura unor insecte hematofage, din genul Culicoides, şi nu prin contact direct între animale.
Boala nu se transmite la om, prin contactul direct cu animalul bolnav şi nici laptele sau carnea provenite de la animalele bolnave nu constituie un pericol pentru sănătatea omului. Nu există tratament specific în acest caz, iar animalele pot trece prin boală şi se pot vindeca în şapte-zece zile.
Pierderile economice se datorează costurilor aferente eradicării bolii, incluzând: despăgubirea pentru animalele ucise, cheltuielile legate de activităţile de eradicare a bolii (personal, materiale, echipamente etc.), cheltuieli pentru ecarisarea teritoriului şi a activităţilor de dezinsecţie şi dezinfecţie, a precizat ANSVSA.
Prevenirea bolii se face prin dezinsecţii periodice, pentru a distruge insectele hematofage care transmit boala, aceasta având caracter sezonier.
Proprietarii de animale au obligaţia să anunţe imediat medicul veterinar despre apariţia unor semne de boală la animale, a cazurilor de moarte suspectă sau despre tăierile de necesitate. În plus, trebuie respectate regulile sanitare veterinare şi de zooigienă privind popularea, exploatarea şi transportul animalelor vii.
În Europa, boala este cantonată în mai multe zone din partea de sud, cum ar fi Insulele Baleare, Sardinia, Sicilia, Corsica, în unele zone din Italia, Spania, Franţa, Portugalia, Grecia şi Bulgaria.
Citește pe alephnews.ro: NATO va schimba abordarea față de Ucraina. Ce dezvăluie documentul exclusiv obținut de Corriere della Sera, care ar urma să fie aprobat în iulie la Summit-ul NATO
Citește pe www.zf.ro: Prăbuşirea dureroasă a celei mai fierbinţi pieţe imobiliare: birourile stau goale, spaţiile comerciale sunt pustii, iar clădirile fantomă rezidenţiale domină orizontul
Citește pe www.zf.ro: Rusia se pregăteşte de atac. Agenţiile europene de spionaj au avertizat guvernele lor că Rusia pregăteşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Israelul avertizează SUA că decizia de înghețare a livrărilor de armament ar putea periclita negocierile privind ostaticii: „SUA trebuie să pună presiune pe Hamas, nu pe Israel”
Prăbuşirea dureroasă a celei mai fierbinţi pieţe imobiliare: birourile stau goale, spaţiile comerciale sunt pustii, iar clădirile fantomă rezidenţiale domină orizontul
Dacă aţi avea de ales între a munci mai puţin şi a câştiga mai puţin sau a munci mai mult şi a câştiga mai mult, ce aţi alege? (Nu, să munceşti mai puţin şi să câştigi mai mult nu este o soluţie)
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după Revoluție l-a marcat pe fiul lui Nicolae Ceaușescu
PROSPORT.RO
De la ce s-ar fi infectat Florin Piersic, de fapt. Amputarea piciorului, decizia drastică a medicilor: 'Este gravă starea lui'
CANCAN.RO
Câți copii are de fapt Florin PIERSIC? Secretul pe care l-a ținut ascuns toată viața: „Vreau să fac ceva...”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe