- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Arhiepiscopul Andrei Andreicuţ şi episcopul vicar Irineu Bistriţeanul, candidaţi la funcţia de mitropolit al Clujului
Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Clujului a desemnat luni doi candidaţi pentru funcţia de mitropolit rămasă vacantă în urma decesului IPS Bartolomeu, aceştia fiind arhiepiscopul de Alba Iulia, Andrei Andreicuţ, şi episcopul vicar Irineu Bistriţeanul.
Arhiepiscopul Andrei Andreicuţ (s) şi episcopul Irineu Bistriţeanul, candidaţi la funcţia de mitropolit al Clujului
Sinodul Mitropolitan, format din opt membri şi condus de PF Daniel, Patriarhul BOR, s-a întrunit, luni, la reşedinţa Mitropolitană din Cluj-Napoca, pentru a nominaliza doi candidaţi la funcţia de mitropolit, într-o şedinţă care a durat peste trei ore.
Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Bogdan Ivanov, a declarat, la finalul întâlnirii, că au fost în total 24 de episcopi eligibili pentru funcţia de mitropolit, din care Sinodul a ales doi.
"Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Clujului i-a desemnat prin vot secret pe arhiepiscopul de Alba Iulia, Andrei Andreicuţ, şi pe episcopul vicar Irineu Bistriţeanul drept candiaţi pentru funcţia vacantă de mitropolit al Clujului din cei 24 de episcopi eligibili. Membrii Sinodului Mitropolitan au dorit un episcop cu experienţă", a spus Ivanov.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Viitorul SUA, dacă Trump va fi reales: Fostul Președinte își dezvăluie planurile pentru TIME. „Putin îl va elibera imediat pe Gershkovich”
-
Ursula von der Leyen întinde mâna extremei drepte pentru o colaborare după alegerile europarlamentare
-
Regele Charles revine la îndatoririle publice: ,,Sunt bine, mulţumesc”
-
Donald Trump afirmă că Netanyahu ,,a fost criticat pe bună dreptate" pentru atacul din 7 octombrie
Marţi va avea loc şedinţa Adunării Eparhiale, formată din 45 de membri, clerici şi mireni, care ar putea propune un al treilea candidat pentru funcţia de mitropolit al Clujului.
Propunerile Sinodului Mitropolitan şi ale Adunării Eparhiale vor fi transmise Sfântului Sinod al BOR, care se va întruni, în 18 martie, la Bucureşti, pentru alegerea noului mitroplit al Clujului, în ziua în care se împlinesc 90 de ani de la naşterea IPS Bartolomeu.
Ceremonia de întronizare a noului mitropolit va avea loc la Cluj-Napoca, în 25 martie, de sărbătoarea Bunei Vestiri, când se împlinesc cinci ani de când IPS Bartolomeu a fost instalat în scaunul mitropolitan al Clujului.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO