Autorităţile din comuna Gornet atacă în instanţă decizia de carantinare luată de Raed Arafat şi îi cer despăgubiri de 500.000 de euro

  • Autorităţile din comuna Gornet au decis să atace în instanţă ordinul pentru carantinarea unui sat al comunei din Prahova.
  • Acestea îi cer lui Raed Arafat daune de 500.000 de euro, echivalent în lei.
  • Carantinarea zonală a satului Gornet a fost dispusă după raportarea a 15 cazuri de COVID-19.
6999 afișări
Imaginea articolului Autorităţile din comuna Gornet atacă în instanţă decizia de carantinare luată de Raed Arafat şi îi cer despăgubiri de 500.000 de euro

Mediafax FOTO

Autorităţile comunei Gornet din Prahova, carantinată de autorităţi, au decis să atace în instanţă ordinul de carantinare al localităţii Gornet, emis de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) şi semnat de Raed Arafat, în calitate de şef al DSU.

Concret, autorităţile au introdus în instanţă, prin avocat, o acţiune în anulare a documentului în vigoare de miercuri seară, ora 22:00. Acţiunea a fost trimisă Curţii de Apel Bucureşti, iar autorităţile comunei prahovene cer obligarea DSU la plata sumei de 500.000 de euro ca daune morale/ daune interese, sumă ce ar urma să fie împărţită celor care au fost „prejudiciaţi” prin dispunerea măsurii de carantinare zonală. 

Într-o postare publicată sâmbătă seară pe pagina de Facebook, DSU arată că în ordinul amintit se regăsesc măsurile obligatorii pentru toate persoanele care locuiesc sau tranzitează zona respectivă, fiind permisă intrarea şi ieşirea persoanelor care muncesc în localitatea Gornet. 

"Prin carantinare zonală se înţelege măsura de prevenire a răspândirii bolilor infectocontagioase, prin care se urmăreşte separarea fizică a persoanelor şi activităţilor, inclusiv limitarea circulaţiei dintr-un perimetru afectat de o boală infectocontagioasă de perimetrele învecinate, astfel încât să se prevină răspândirea infecţiei sau contaminării în afara acestui perimetru", transmite DSU. 

Autorităţile au decis plasarea în carantină a localităţii Gornet din judeţul Prahova, unde se înregistrează 15 cazuri de infectare cu COVID-19. Carantina a fost instituită pe 22 iulie seara, pentru o perioadă de 14 zile.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici