- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (04.12.2015, 20:12)
- Departamentul Politic
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Averile miniştrilor Guvernului Cioloş. Cine este cel mai bogat membru al Executivului
Miniştrii Guvernului Cioloş au început să îşi publice declaraţiile de avere, vineri seară, când cinci din cei 22 de membri ai Cabinetului au postat pe site aceste declaraţii, între aceştia fiind vicepremierul Costin Borc, care are cea mai substanţială avere.
13392 afișări
Miniştrii Guvernului Cioloş au început să îşi publice declaraţiile de avere. Borc, cel mai bogat (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)
Apartament la Paris, casă de vacanţă în Franţa şi conturi de 1,5 mil euro, în averea lui Costin Borc
Ministrul Economiei, Costin Borc, deţine, potrivit declaraţiei sale de avere, terenuri agricole de peste 50 ha, un apartamnet în Paris, o casă de vacanţă în Franţa, bijuterii şi tablouri în valoare de 19.000 euro, aproape 1,5 milioane euro în conturi, dar şi datorii de peste 300.000 euro.
Costin Borc are două terenuri agricole în judeţele Teleorman (4,2 hectare) şi Călăraşi (49,5 hectare), al căror titular este soţia sa şi care provin din moşteniri, potrivit declaraţiei sale de avere publicate pe site-ul Guvernului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
NATO va schimba abordarea față de Ucraina. Ce dezvăluie documentul exclusiv obținut de Corriere della Sera, care ar urma să fie aprobat în iulie la Summit-ul NATO
-
Certificate de naştere şi de deces în format digital în mai multe oraşe din ţară
-
Cazurile de rujeolă cresc din nou în Europa, cu România pe loc fruntaş
-
UE, acord privind profiturile de pe urma mărfurilor ruseşti: 90% din fonduri vor fi folosite pentru a ajuta militar Ucraina
De asemenea, Borc are un apartament de 149 metri pătraţi la Paris cumpărat în 2009, unul în Bucureşti obţinut prin donaţie, o casă şi un teren tot în Capitală şi casă de vacanţă cu teren în comuna Capelle-les Grands, din nordul Franţei.
Ministrul Economiei şi-a cumpărat, anul acesta, un Volkswagen Golf şi are bijuterii şi tablouri în valoare de 19.000 euro. Borc are 16 conturi în lei, euro, dolari, lire sterline şi franci eleveţieni, în care are în total aproximativ 1.480.000 euro.
Costin Borc deţine acţiuni la Lafarge în valoare de aproape 50.000 euro, FCPI Innovation - 9.380 euro, Electrica - 12.120 lei, Nuclearelectrica - 9.349 lei sau Petrom - 6.060 lei, 100 la sută din SC Framefabrik SRL şi 50 la sută din SC Burggasse 38 SRL.
La capitolul venituri, ministrul Economiei a încasat de la Eco Gest (parte a grupului Lafarge) 1.059.797 lei, ceea ce se traduce într-un venit lunar de 88.316 lei, din închirieri 47.480 euro, din investiţii 5.219 lei, iar soţia lui a obţinut venituri din arendă peste 31.000 lei.
Anul acesta Borc a vândut o casă din care deţinea doua treimi obţinând 1.066.056 lei şi un autoturism Fiat 500, din anul 2008, în valoare de 17.600 lei.
Totodată, ministrul Economiei are şi un credit la HSBC Franţa, pe care l-a făcut în 2009 şi este pe 12 ani, iar valoarea este de 241.028 euro şi un alt credit la Societe Generale Franţa pe 7 ani, din 2013 valoare fiind de 141.223 euro.
Vineri seară şi-au postat declaraţiile de avere ministrul Economiei, vicepremierul Costin Borc, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, ministrul Apărării, Mihnea Motoc, ministrul Muncii, Claudia Costea, şi ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, Ciprian Bucur.
Ministrul Agriculturii are un teren, un apartament şi o casă. Ministrul Muncii, doar un apartament
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, are, potrivit declaraţiei sale de avere, un apartament şi o casă în Bucureşti, un teren agricol şi peste 400.000 de euro în bancă, în timp ce ministrul Muncii, Ana Costea, deţine doar un apartament, iar ministrul delegat Ciprian Bucur are un teren şi o maşină.
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu are, potrivit declaraţiei sale de avere postate vineri seară pe site-ul Guvernului, un teren agricol de 17.500 de metri pătrat la Bragadiru, o casă de 129 de metri pătraţi şi un apartament de 60 de metri pătraţi, ambele locuinţe fiind în Sectorul 5 al Capitalei. De asemenea, ministrul Agriculturii are un autoturism Volkswagen Polo cumpărat în 2013.
El mai are un cont curent şi trei depozite bancare deschise în 1998, 2012 şi 2015, în care are 413.000 de euro şi 170.000 de lei, precum şi un cont curent cu 40.000 de lei.
De asemenea, Achim Irimescu menţionează în declaraţia de avere un venit de 43.835 de euro şi 5.000 de lei de la Reprezentanţa Permanentă a României la UE, în acestă sumă fiind inclus şi venitul soţiei sale.
Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Claudia-Ana Costea, menţionează în declaraţia sa de avere doar un apartament în suprafaţă de 65 de metri pătraţi, în Sectorul 1 al Capitalei, cumpărat în anul 1993.
La capitolul venituri, Costea menţionează că a încasat 106.454 de lei şi 4.449 de lei de la Universitatea Bucureşti, unde este profesor la Facultatea de Drept. Soţul său, care este angajat al MAE, a obţinut un venit de peste 46.000 de dolari.
La rândul său, ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, Ciprian Bucur, are, potrivit declaraţiei sale de avere, un teren intravilan de 3.600 de metri pătraţi, moştenit, în comuna Dofteana din judeţul Bacău. El mai menţionează în declaraţia de avere doar un autoturism Opel Astra cumpărat în 2007.
Ciprian Bucur are, conform declaraţiei de avere, un credit de 11.900 de euro contractat în 2007, din care mai are de achitat 4.117 de euro. El a obţinut un venit de 44.516 de lei de la Camera Deputaţilor, unde a fost şef serviciu la Comisia juridică.
Membrii Guvernului Cioloş au depus jurământul de învestitură în 17 noiembrie.
Guvernul Cioloş are 22 de membri, aceştia fiind: Vasile Dâncu - vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Costin Grigore Borc - vicepremier şi ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului, Lazăr Comănescu - ministrul Afacerilor Externe, Petre Tobă - ministrul Afacerilor Interne, Mihnea Ioan Motoc - ministrul Apărării Naţionale, Anca Dana Dragu Paliu - ministrul Finanţelor Publice, Achim Irimescu - ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Victor Vlad Grigorescu - ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, Adrian Curaj - ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Vlad Alexandrescu - ministrul Culturii, Aura Carmen Răducu - ministrul Fondurilor Europene, Raluca Prună - ministrul Justiţiei, Cristina Paşca Palmer - ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Claudia Ana Costea - ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Marius-Raul Bostan - ministrul pentru Societatea Informaţională, Patriciu Achimaş-Cadariu - ministrul Sănătăţii, Elisabeta Lipă - ministrul Tineretului şi Sportului, Marian Dan Costescu - ministrul Transporturilor, Victoria-Violeta Alexandru - ministrul delegat pentru Dialog Social, Dan Stoenescu - ministrul delegat pentru Relaţiile cu Românii de peste Hotare, Ciprian Bucur - ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, Ioan Dragoş Tudorache - şeful Cancelariei primului ministru.
Citește pe alephnews.ro: Israelul avertizează SUA că decizia de înghețare a livrărilor de armament ar putea periclita negocierile privind ostaticii: „SUA trebuie să pună presiune pe Hamas, nu pe Israel”
Citește pe www.zf.ro: Prăbuşirea dureroasă a celei mai fierbinţi pieţe imobiliare: birourile stau goale, spaţiile comerciale sunt pustii, iar clădirile fantomă rezidenţiale domină orizontul
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Prăbuşirea dureroasă a celei mai fierbinţi pieţe imobiliare: birourile stau goale, spaţiile comerciale sunt pustii, iar clădirile fantomă rezidenţiale domină orizontul
Dacă aţi avea de ales între a munci mai puţin şi a câştiga mai puţin sau a munci mai mult şi a câştiga mai mult, ce aţi alege? (Nu, să munceşti mai puţin şi să câştigi mai mult nu este o soluţie)
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după Revoluție l-a marcat pe fiul lui Nicolae Ceaușescu
PROSPORT.RO
De la ce s-ar fi infectat Florin Piersic, de fapt. Amputarea piciorului, decizia drastică a medicilor: 'Este gravă starea lui'
CANCAN.RO
Câți copii are de fapt Florin PIERSIC? Secretul pe care l-a ținut ascuns toată viața: „Vreau să fac ceva...”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe