Băsescu: Cer structurilor MAI responsabile anti-corupţia internă să se activeze mult mai puternic

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la bilanţul MAI, că această instituţie va deveni "de elită" atunci când va scăpa de petele de corupţie care sunt pe toată structura, "de sus până jos", şi a cerut structurilor MAI responsabile anti-corupţia internă "să se activeze mult mai puternic".

132 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Cer structurilor MAI responsabile anti-corupţia internă să se activeze mult mai puternic

Băsescu: Cer structurilor MAI responsabile anti-corupţia internă să se activeze mult mai puternic (Imagine: Shutterstock)

Preşedintele Băsescu a spus că are o menţiune specială pentru DGIPI şi DGA, precizând că este esenţial ca personalul ministerului să fie protejat de corupţie.

"Ca şef al statului, nu îmi pot permite să nu vă spun ce gândesc. În mod categoric, în Minsterul de Interne, în Poliţie, de multe ori şi la ISU, există elemente de corupţie. Ne-am obişnuit să dăm de pământ cu agentul mic, din stradă, dar vă cer în mod categoric, în mod deosebit, structurilor MAI responsabile cu lupta împotriva corupţiei în interiorul instituţiei să se activeze mult mai puternic", a spus şeful statului.

El a arătat că "această instituţie va deveni o instituţie de elită atunci când va scăpa de petele de corupţie care sunt pe toată structura, de sus până jos".

"Nu vreau să dau exemple, nu-i cazul, pentru că aş nedreptăţi pe mulţi dacă dau doar câteva exemple. Însă vă atenţionez că este necesară curăţarea internă", a mai spus şeful statului.

Traian Băsescu a ţinut să îi felicite pe poliţiştii de la crimă organizată care împreună cu procutorii au reuşit să demanteleze grupurile locale de crimă organizată.

"Am convingerea că veţi continua şi astfel de grupuri vor înţelege că este grea viaţa de infractor, într-o Românie în care Poliţia, crima organizată, îşi face treaba. La fel cum şi viaţa politicienilor infractori este grea când instituţiile statului şi fac treaba", a mai comentat Traian Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici