- Home
- Social
- IZVORU MUREŞULUI, JUD. HARGHITA, (18.08.2012, 14:19)
- Departamentul Corespondenţi , Pacala Dana , Daniela Mezey ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Băsescu spune că vizita în Covasna şi Harghita a fost una "relaxantă"
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, sâmbătă, la Izvoru Mureşului, că vizita sa în judeţele Covasna şi Harghita a fost una "relaxantă", remarcând că infrastructura rutieră este mult mai bună decât la precedenta sa vizită.
424 afișări
Traian Băsescu (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a ajuns, sâmbătă după-amiază, la Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului" de la Izvoru Mureşului, judeţul Harghita, împreună cu soţia sa.
Ei au fost întâmpinaţi de IPS Ioan Selejan, arhiepiscopul ortodox al Covasnei şi Harghitei.
Traian Băsescu i-a spus lui IPS Ioan Selejan că este prima dată când l-a invitat la această mănăstire, întrucât de obicei întâlnirile dintre cei doi aveau loc la sediul Episcopiei Ortodoxe din Miercurea Ciuc.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum s-au cunoscut Prințul și Prințesa de Wales? Kate Middleton s-a prefăcut că este iubita lui William înainte ca cei doi să formeze un cuplu
-
Atentatul de la Moscova. A fost arestată a 12-a persoană
-
Sud coreenii de la Hanwha au pus ochii pe România. Programul vehiculelor de luptă a infanteriei, marea miză. Partea a II-a
-
Dronele Institutului de Fizică a Pământului monitorizează zona surpării din Slănic
La rândul său, IPS Ioan Selejan i-a spus preşedintelui suspendat că este bucuros să îl primească la mănăstire, care reprezintă "colţul de românism" din această zonă.
Preşedintele suspendat a declarat, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, că s-a simţit foarte bine în Covasna şi Harghita.
"A fost o vizită relaxantă", a spus Băsescu.
El a remarcat că infrastructura rutieră este mult mai bună decât la ultima sa vizită şi că au apărut noi clădiri.
De asemenea, el s-a arătat plăcut impresionat de faptul că "fiecare palmă de pământ" care nu mai este în proprietatea statului este lucrată.
"Am văzut multe construcţii noi, ceea ce înseamnă că oamenii harnici reuşesc să-şi ridice nivelul de trai. Şi ce m-a mai impresionat, am spus şi ieri (vineri - n.r.), este că fiecare palmă de pământ care nu e a statului este lucrată", a spus Băsescu.
El a fost întrebat dacă se va întâlni cu oficialii din Harghita şi a spus că nu are această intenţie întrucât este în concediu.
Întrebat ce părere are despre faptul că a fost criticat destul de dur la unele televiziuni că a venit în Covasna şi Harghita şi de ce crede că acest lucru este o problemă, Băsescu a răspuns: "Probabil că aceşti oameni nu ştiu că Harghita şi Covasna sunt parte din România. Pot veni şi ei, vor fi bine primiţi."
El a mai fost întrebat dacă are un mesaj şi pentru românii din Covasna şi Harghita, aşa cum a avut unul pentru maghiari.
"Eu îi tratez şi pe români şi pe maghiari la fel şi atâta timp cât sunt cetăţeni români n-am a spune decât că ceea ce spun pentru unii, spun şi pentru ceilalţi", a afirmat Băsescu.
Traian Băsescu, soţia sa şi IPS Ioan Selejan au intrat în corpul chiliilor, unde vor vedea cea mai mare suprafaţă pictată în frescă din lume, care are peste 3.000 de metri.
Tot acolo se află paraclisul Sfântului Ioan Botezătorul, care este o raritate şi a cărui catapeteasmă este sculptată în lemn de păr sălbatic.
Sâmbătă, puţin înainte de ora 11.00, Traian Băsescu a ieşit din hotelul unde era cazat în staţiunea Covasna, unde se află de joi seară, împreună cu soţia sa, Maria Băsescu, şi s-a urcat la volanul autoturismului său, spunând că pleacă la Izvoru Mureşului, în judeţul Harghita.
Vineri, Traian Băsescu a petrecut câteva ore la Lacul Sfânta Ana şi Băile Balvanyos din judeţul Covasna, el sosind în staţiunea Covasna joi seară, împreună cu soţia sa, Maria.
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, declara, vineri, la Covasna, că maghiarii au participat în număr redus la referendum deoarece ei au înţeles "foarte bine modul ilegal cum a fost decapitată conducerea statului" şi că ei "nu pot fi atraşi în jocuri politicianiste", adăugând că maghiarii au înţeles, cu ocazia referendumului, că ţara are nevoie de o stabilitate.
De asemenea, întrebat de jurnalişti cum califică modul în care procurorii fac anchetele privind referendumul, el spunea că nu doreşte să comenteze pentru a nu fi acuzat că, de la Covasna, conduce activităţile Parchetului.
"Până acum se spunea că din garaj conduc activităţile astea, iar acum o să spună că de prin Covasna. Totuşi, am câteva zile libere...", spunea, zâmbind, Băsescu.
El adăuga că a venit în această zonă pentru a scăpa câteva zile de aglomeraţia din Bucureşti.
"Am fugit câteva zile din aglomeraţia din Bucureşti. Eu mă simt bine în Covasna şi Harghita dintotdeauna, nimic nou sub soare. E plăcut aici", spunea Traian Băsescu.
El menţiona că, vineri, a vizitat Lacul Sfânta Ana şi Băile Balvanyos.
Precedenta vizită privată a lui Traian Băsescu în judeţul Covasna a avut loc în luna aprilie 2011. Atunci, Băsescu a fost cazat la vila de protocol din staţiunea Covasna.
În decembrie 2010, Traian Băsescu a participat, în staţiunea Covasna, la cel de-al treilea Congres al Mişcării Creştin-Democrate Maghiare din România - platformă a UDMR, el spunând atunci că prezenţa sa este o dovadă de respect pentru partenerul de guvernare.
În februarie 2009, şeful statului a vizitat de mai multe ori judeţul Covasna, el întâlnindu-se, la vila de protocol din staţiunea Covasna, cu primarii şi preşedinţii de consilii judeţene din Covasna şi Harghita, şi participând la Festivalul Internaţional de Pomana Porcului din staţiunea Balvanyos.
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. Bărbații cărora le plac mașinile zgomotoase au o personalitate mai sadică
Citește pe www.zf.ro: Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Citește pe www.zf.ro: Gigantul Delhaize, proprietarul Mega Image, deschide la Bucureşti un centru de servicii unde angajează sute de IT-işti. Recrutările deja au început
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
CANCAN.RO
Pensionarii vor primi banii înaintea Paștelui. Poșta Română a început distribuirea în avans a pensiilor
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe