- Home
- Social
- ORADEA, (01.04.2009, 18:52)
- Florin Ciucas , Florin Ciucas ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Bihor: Mai multe angajate ale une fabrici de ambalaje de hârtie, la spital după ce s-au intoxicat
Unsprezece angajate ale unei fabrici de ambalaje de hârtie din localitatea bihoreană Oşorhei au ajuns la spital, miercuri, după ce în hala în care lucrau s-au degajat substanţe toxice, iar femeilor li s-a făcut rău, zece dintre ele fiind internate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
45 afișări
Incidentul s-a petrecut, miercuri dimineaţă, la o fabrică de ambalaje ecologice din hârtie şi carton din comuna Oşorhei, când angajatele au simţit un miros înăbuşitor şi li s-a făcut rău.
Un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana s-a deplasat imediat la fabrică, iar pompierii au intrat în secţie, cu măşti pe feţe, şi au prelevat probe.
"Intervenţia a durat aproximativ două ore. A fost vorba de o sală de 500 metri pătraţi, unde se confecţionau ambalaje, iar pompierii au stabilit că în aer au fost degajate hidrocarburi lichide, care irită pielea şi căile respiratorii. Unsprezece persoane au fost intoxicate", a declarat corespondentului MEDIAFAX căpitanul Sorin Caba, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana.
"Câteva dintre femei au leşinat, au prezentat dureri de cap, furnicături la nivelul feţei şi al mâinilor, greaţă şi vărsături, dar fără să le fie viaţa în pericol. S-au mobilizat şase echipaje medicale de la Ambulanţă şi un echipaj SMURD, drept pentru care zece femei au fost internate la Spitalul Clinic Judeţean Oradea, pentru a rămâne sub supraveghere, pentru că este vorba despre o substanţă toxică inhalată, cazuri în care evoluţia este imprevizibilă", a precizat dr. Emil Boţcău, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bihor.
Conform medicilor de la Spitalul Judeţean, victimele sunt în afara oricărui pericol şi ar putea fi externate joi.
La locul incidentului s-a deplasat şi o echipă a Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor.
"Evenimentul este încă în faza de cercetare, deci nu se pot trage concluzii, dar se pare că s-a petrecut prin manevrarea neconformă a unei substanţe cu care se intenţiona curăţarea unei maşini de ambalaje. Deocamdată, inspectorii ITM nu au intrat în incinta fabricii, pentru că asta ar fi însemnat expunerea la un pericol major. În cursul zilei de mâine (joi - n.r.) vom face investigaţiile tehnice. Iar dacă evenimentul nu va avea consecinţe grave, cercetările vor fi făcute de angajator", a declarat Liviu Lupea, şeful ITM Bihor.
Conform acestuia, încă de marţi după-amiază au fost semnale că în fabrică au fost emanate substanţe toxice, după ce unei femei i-au apărut erupţii pe piele.
Conducerea firmei a trimis-o pe aceasta acasă, dar miercuri dimineaţă, când a revenit la muncă, femeii i s-a făcut rău. Ea şi alte şase colege au leşinat, iar alte patru au fost suspectate că au fost contaminate.
Potrivit lui Lupea, toate angajatele aveau forme de muncă legală, astfel că investigaţiile vor fi continuate sub aspectul unui accident de muncă.
La fabrică, secţia în care s-a petrecut incidentul a fost închisă, iar în zilele următoare, ancheta va fi continuată atât de ITM şi de angajator, cât şi de o comisie de la Direcţia de Sănătate Publică Bihor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cât câștigă magnații din spatele „celor 7 magnifici” – Apple, Tesla, Microsoft, Meta, Amazon, Alphabet și Nvidia? Zuckerberg are un salariu simbolic de 1 dolar
-
Poliţia italiană a sechestrat 134 de maşini Fiat fabricate în Maroc din cauza unui steag
-
Un vulcan din Indonezia a erupt. Mai multe localităţi au fost evacuate
-
Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului
Citește pe alephnews.ro: Benny Gantz îi dă un ultimatum lui Netanyahu: „Cabinetul de război trebuie să formuleze un plan de război până pe 8 iunie – sau ne vom retrage din guvern”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Președinta Georgiei a respins prin veto „Legea rusă” votată de Parlament, care a scos mii de oameni în stradă: „E un obstacol în parcursul nostru european”
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Locul superb aflat la câteva minute de Braşov, dar care nu este o staţiune de pe Valea Prahovei. Preţurile sunt aproape cu jumătate mai mici decât la cazările din Sinaia sau Predeal
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza | Vremea se schimbă radical din 22 mai, în București
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe