- Home
- Social
- BISTRIŢA, (26.11.2013, 12:10)
- Departamentul Corespondenţi
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Bistriţa: Râul Someşul Mare, poluat pe o distanţă de circa zece kilometri cu noroi de mină
Râul Someşul Mare este poluat pe o distanţă de circa zece kilometri cu noroi de mină după ce o galerie de la fosta Exploatare Minieră Rodna a fost spartă de hoţi de fier vechi, angajaţii Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud monitorizând zona, transmite corespondentul MEDIAFAX.
1179 afișări
Bistriţa: Râul Someşul Mare, poluat pe o distanţă de circa zece kilometri cu noroi de mină (Imagine: Tudor Costi/ Arhiva Mediafax Foto)
Poluarea de pe Someşul Mare a fost observată, luni, de pescari, care au sesizat autorităţile că apa râului s-a înroşit.
Şeful Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud, Petru Drăgan, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că hoţii de fier vechi au vrut să ajungă în interiorul minei ca să fure şine vechi, iar ca să poată intra au spart gura betonată pentru a evacua apele uzate.
"Hoţii au spart galeria noaptea ca să curgă apa şi să poată intra şi să ia fierul vechi. Nu puteau intra dacă era galeria plină cu apă. Cei de la Conversmin SA (companie care s-a ocupat de închiderea Minei Rodna - n.r.) şi-au făcut închiderile, au redirecţionat apa în puţuri, dar hoţii au spart ca să poată intra. Apele uzate din interior, adunate la nivelul galeriei 800, au ajuns în Someşul Mare. Noi suntem cu oamenii în procesul de monitorizare, am anunţat şi Conversmin. Au fost şi ei, au văzut ce se întâmplă şi supraveghem cu toţii zona", a spus Drăgan.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Viitorul SUA, dacă Trump va fi reales: Fostul Președinte își dezvăluie planurile pentru TIME. „Putin îl va elibera imediat pe Gershkovich”
-
Ursula von der Leyen întinde mâna extremei drepte pentru o colaborare după alegerile europarlamentare
-
Regele Charles revine la îndatoririle publice: ,,Sunt bine, mulţumesc”
-
Donald Trump afirmă că Netanyahu ,,a fost criticat pe bună dreptate" pentru atacul din 7 octombrie
El a declarat că, deocamdată, nu se înregistrează mortalitate piscicolă.
"Poluarea e mai mult spectaculoasă datorită coloraţiei. Oxizii de fier, mangan şi ceilalţi care ajung în emisar sunt relativ neutri din punct de vedere chimic, nu au concentraţie periculoasă. Însă, în ce priveşte analizele chimice, nu pot să vă dau prea multe detalii fiindcă nu am nici eu. Sunt în lucru probele în laborator. Noi am mai avut astfel de situaţii şi în trecut, s-au mai repetat anul trecut tot din cauza deschiderilor ilegale ale minelor, dar nu am înregistrat mortalitate sau îmbolnăviri. Sigur că acest lucru nu înseamnă că nu se poate întâmpla de acum încolo", a declarat Petru Drăgan.
Potrivit sursei citate, specialiştii SGA monitorizează unda de poluare continuu.
"Am fost sesizaţi luni şi de atunci monitorizăm. Marţi, unda de poluare e la Rodna şi se îndreaptă spre Sângeorz-Băi. Probabil se va atenua după Sângeorz-Băi. Din experienţa de până acum, se va atenua", a spus Drăgan.
SGA Bistriţa-Năsăud a sesizat şi Poliţia, care a început o anchetă în acest caz.
"Obiectivul (Mina Rodna - n.r.) nu ne aparţine. El trebuie să fie apărat de cel care îl are în proprietate. Noi ne ocupăm de ape şi am anunţat Poliţia, care face o anchetă şi vom vedea ce se întâmplă. Am înţeles că şi cei de la Conversmin au depus o plângere", a spus el.
Drăgan a adăugat că pentru a nu se repeta astfel de situaţii trebuie închise din nou gurile de mină.
"Gurile de mină au fost închise când s-a încheiat activitatea minieră de acolo, dar nu ştiu ce trebuie făcut, poate o monitorizare mai strictă din partea proprietarilor ar trebui. Erau guri betonate şi hoţii s-au deplasat probabil cu picamere, cu scule performante, Dumnezeu ştie cu ce. Noi nu avem competenţă pe zona minieră. Nici nu avem ce căuta acolo fiindcă e o zonă cu potenţial de prăbuşire. Mă mir că nu s-au întâmplat alte dezastre", a spus Drăgan.
Potrivit sursei citate, poluarea de pe Someşul Mare se întinde acum pe zece kilometri.
"Aş putea spune că, acum, poluarea se întinde pe zece kilometri. Râul Someşul Mare e poluat cu elemente rezulatate din noroi de mină acumulat în perioada 1990-prezent. Noi am anunţat toate primăriile din aval şi suntem atenţi, în funcţie de rezultatul probelor de laborator, să-i anunţăm pe cei de la firma de apă (SC Aquabis SA - n.r.) şi oraşul Beclean care se alimentează cu apă din Someşul Mare. Ar putea fi direct afectaţi locuitorii din Beclean. Noi suntem pregătiţi să-i anunţăm. Nu are sens să facem panică inutilă, dar pe de altă parte, dacă se va apropia unda de oraş, vom anunţa şi cei de la Aquabis vor lua măsuri", a spus Drăgan.
Exploatarea Minieră Rodna nu mai funcţionează din 2006. În 2007, mai rămăseseră doar 150 de angajaţi care au scos din mină ce rămăsese înainte să se sisteze producţia. Din 1 ianuarie 2007, s-au sistat, de altfel, şi subvenţiile de la stat pentru sectorul minier. În anul 1989, la Exploatarea Minieră Rodna lucrau peste 2.200 de oameni. din care jumătate coborau în subteran.
Citește pe alephnews.ro: Forbes a publicat topul orașelor cu cei mai mulți miliardari în 2024. Capitala bogaților are o valoare netă de 694 miliarde de dolari
Citește pe www.zf.ro: Elon Musk nu are milă: A închis peste noapte întreaga divizie de Superchargere de la Tesla şi a dat afară pe toată lumea. Încă 500 de angajaţi se alătură celor 14.000 deja concediaţi
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
SUA: 5 unități israeliene au comis încălcări ale drepturilor omului înainte de izbucnirea războiului din Gaza. Washingtonul este principalul susținător militar al Israelului
Elon Musk nu are milă: A închis peste noapte întreaga divizie de Superchargere de la Tesla şi a dat afară pe toată lumea. Încă 500 de angajaţi se alătură celor 14.000 deja concediaţi
Cine este omul de afaceri care a câştigat 6,5 miliarde de dolari peste noapte, mai mult decât salariul mediu pe o lună a 6 milioane de români
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Medicul Tudor Ciuhodaru, dezvăluiri de ultimă oră despre Florin Piersic: 'Prognosticul este rezervat' 😢
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe